ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez.

ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi.

ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi, năravuri de burghez; a se burghezi. – În + burghez.

ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi.

!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă

îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii

îmburghezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmburghezésc, imperf. 3 sg. îmburghezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmburghezeáscă

îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii

ÎMBURGHEZÍ vb. IV. refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez. [Cf. it. imborghesire].

ÎMBURGHEZÍRE s.f. Faptul de a se îmburghezi. [< îmburghezi].

ÎMBURGHEZI vb. refl. a deveni burghez; a căpăta deprinderi burgheze. (după it. imborghesire)

A ÎMBURGHEZÍ ~ésc tranz. rar A face să se îmburghezească. /în + burghez

A SE ÎMBURGHEZÍ mă ~ésc intranz. rar A căpăta trăsături de burghez; a deveni burghez. /în + burghez