ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.

ÎMBUNÁ, îmbunez și îmbún, vb. I. Tranz. A face ca cineva (cu caracter rău) să devină (mai) bun. Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. ♦ A îmblînzi. Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. ♦ A face ca cineva care este supărat, trist, necăjit să-și uite necazul; a împăca, a liniști. Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Refl. După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60.

ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, potolit, calmat; (neobișnuit) blînd, binevoitor. Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată. COȘBUC, P. II 47.

îmbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbuneáză

îmbuná vb., ind. prez. 1 sg. îmbunéz, 3 sg. și pl. îmbuneáză

ÎMBUNÁ vb. v. calma.

ÎMBUNÁ vb. v. linguși.

ÎMBUNÁT adj. v. calmat.

A (se) îmbuna ≠ a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) încâinoșa

A ÎMBUNÁ ~éz tranz. A face să se îmbuneze; a îmblânzi; a domoli; a potoli; a tempera; a modera; a potoli. /în + bun

A SE ÎMBUNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniștit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli.

îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc.

ÎMBUNA vb. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) împăca, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a izbutit să-l ~.)

îmbuna vb. v. LINGUȘI.

ÎMBUNAT adj. calmat, domolit, îmblînzit, împăcat, liniștit, potolit. (Om ~ după o enervare.)

îmbuná, îmbunez, vb. tranz., refl. – A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).

îmbunát, -ă, îmbunați, -te, adj. – Calmat, liniștit, potolit. – Din îmbuna (DEX, MDA).