Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru ├«mbucare

├ÄMBUC├ü, ├«mb├║c, vb. I. 1. Tranz. A m├ónca (├«n grab─â, ce se nimere╚Öte); a ├«nghi╚Ťi ceva dintr-o dat─â. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un cap─ât ├«n alt─â pies─â pentru a forma ├«mpreun─â un ansamblu; a se ├«mpreuna, a se uni. ÔÇô Lat. *imbuccare (< bucea ÔÇ×gur─âÔÇŁ).
├ÄMBUC├üRE, ├«mbuc─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«mbuca. ÔÖŽ (Concr.) Loc unde se ├«mbuc─â ceva. ÔÇô V. ├«mbuca.
├ÄMBUC├ü, ├«mb├║c, vb. I. 1. Tranz. A v├ór├« ├«n gur─â ceva de m├óncare; a m├ónca (├«n prip─â, ce se nimere╚Öte); a ├«nghi╚Ťi ceva dintr-o dat─â. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un cap─ât ├«n alt─â pies─â; a se ├«mpreuna, a se uni. ÔÇô Lat. *imbuccare (< bucca ÔÇ×gur─âÔÇŁ).
├ÄMBUC├üRE, ├«mbuc─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«mbuca. ÔÖŽ (Concr.) Loc unde se ├«mbuc─â ceva. ÔÇô V. ├«mbuca.
├ÄMBUC├ü, ├«mb├║c, vb. I. 1. Tranz. A m├«nca (de obicei ├«n prip─â ce se nimere╚Öte, f─âr─â alegere). D─â-i ceva s─â-mbuce dumnealui, c─â vine de departe. DUMITRIU, B. F. 18. Se a╚Öez─â s─â ├«mbuce din merindea ce ╚Öi-o adusese. REBREANU, I 93. Se ├«ntoarse pe la pr├«nz ╚Öi dup─â ce ├«mbuc─â ceva ╚Öi v─âzu ce-i pe-acas─â, lu─â s─âcule╚Ťul ╚Öi porni la hambare. DUN─éREANU, CH. 72. S─â-mbuca╚Ťi ceva la noi ╚Öi apoi v─â-╚Ťi tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43. Dup─â ce ├«mbuc─â ce bruma se g─âsi, ├«╚Öi lu─â ziua bun─â ╚Öi plec─â. POPESCU, B. IV 108. ÔŚŐ Absol. ╚śed minerii la popas Pe sub cetina de brazi ╚śi ├«mbuc─â de amiaz. DE╚śLIU, M. 46. Unii se mai repezeau pe-acas─â, s─â-╚Öi mai vaz─â de vite ori s─â mai ├«mbuce, dar se ├«ntorceau cur├«nd, parc─â le-ar fi fost fric─â s─â nu se ├«nt├«mple ceva ├«n lipsa lor. REBREANU, R. II 17. Nu afl─â alt ad─âpost spre a ├«mbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17. ÔÖŽ Absol. A b─âga m├«ncare ├«n gur─â. B─âtut de g├«nduri, ├«mbuca rar. POPOVICI-B─éN─é╚ÜEANU, V. M. 34. 2. Tranz. A apuca cu gura, a ├«nghi╚Ťi. Unde deschise o gur─â, de s─â m─â ├«mbuce. ISPIRESCU, L. 14. O zmeoaic─â-l ├«mbuca. TEODORESCU, P. P. 441. 3. Tranz. (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gur─â, a v├«r├« cap─âtul ├«n gur─â. Corni╚Ötii din fruntea companiilor ├«╚Öi ├«mbucau instrumentele cu ├«ncre╚Ťiri de b─ârbii alb─âstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. Unchia╚Öul, obosit, nu se sfii a ├«mbuca b─ârb─âte╚Öte tr├«mbi╚Ťa v├«n─âtoreasc─â. ODOBESCU, S. III 95. 4. Refl. (Despre o pies─â tehnic─â) A intra cu un cap─ât ├«n alt─â pies─â, t─âiat─â pe m─âsur─â, pentru a forma ├«mpreun─â un ansamblu. Aici nu se b─âtuse un nit cum trebuia, aici nu se ├«mbucase bine o buc╚Ö─â. PAS, L. I 72. ÔÖŽ A se ├«mpreuna, a se ├«mbina. Ni╚Öte bolte ogivale ce se ├«mbucau ├«ntre ele. ODOBESCU, S. I 442. ÔŚŐ Fig. C├«rdurile se amestecar─â, se ├«mbucar─â ├«ntr-un stol de capete ╚Öi ├«ncepur─â s─â fug─â, ├«nghesuindu-se una ├«ntr-alta. PREDA, ├Ä. 144.
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. și pl. îmbúcă
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucării; pl. îmbucări
ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. și Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)
ÎMBUCÁ vb. v. gusta, înfuleca, mânca.
├«mbuc├í (├«mb├║c, ├«mbuc├ít), vb. ÔÇô 1. A ├«nghi╚Ťi. ÔÇô 2. A gusta ceva de m├«ncare. ÔÇô 3. A ├«nfuleca. ÔÇô 4. A ├«mpreuna, a uni, a cupla. ÔÇô 5. (├Änv.) A dispre╚Ťui. ÔÇô 6. (├Änv.) A s─âruta, a ├«mbr─â╚Ťi╚Öa. ÔÇô Mr. mbuc. Lat. *imbucc─üre, de la bucca, cf. buc─â (Pu╚Öcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la buc─â, ├«n interiorul limbii rom., pare mai pu╚Ťin probabil─â, ├«ntruc├«t toate sensurile lui ├«mbuca duc la semantismul lat. ÔÇ×gur─âÔÇŁ, pe c├«nd ├«n rom. buc─â ├«nseamn─â numai ÔÇ×obrazÔÇŁ. ÔÇô Der. ├«mbuc─âtur─â, s. f. (├«nghi╚Ťitur─â, duminicat; mu╚Ötiuc; ├«mbinare; col╚Ť de strad─â); ├«mbuc─âturi, vb. (a v├«r├« cuiva ├«mbuc─âturile ├«n gur─â).
A ├ÄMBUC├ü ├«mb├║c tranz. 1) A m├ónca pu╚Ťin ╚Öi ├«n grab─â (├«nghi╚Ťind buc─â╚Ťi mari de hran─â). ~ de amiaz─â. 2) (mu╚Ötiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare
A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare
├«mbuc├á v. 1. a pune ceva ├«n gur─â; 2. a m├ónca pu╚Ťin ╚Öi repede; 3. a face s─â intre un lucru ├«ntrÔÇÖaltul, a prinde laolalt─â; 4. fam. a se s─âruta. [V. buc─â].
├«mb├║c, a -├í v. tr. (d. lat. b┼şcca, obraz, gur─â; it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar. V. buc─â). M─ân├«nc (pun ├«n gur─â) c├«te o ├«mbuc─âtur─â: nÔÇÖam ├«mbucat nimic az─ş. ├Änghit pe fug─â: lupu ├«mbuc─â oa─şa. Pun ├«ntre buze ca s─â aflu or─ş ca s─â sug (un flu─şer, o ╚Ťeav─â). Fixez or─ş lipesc gur─âÔÇÖn gur─â (do┼ş─â ╚Ťev─ş). Vech─ş. Fig. Atac cu gura (cu vorba), defa─şm: cu multe vorbe rele l-a┼ş ├«mbucat ├«n urechile Domnu-s─â┼ş. (Ur. Let. 1, 187). V. refl. Intru cÔÇÖun cap─ât ├«n scobitura altu─ş lucru, ca roatele cu din╚Ť─ş unaÔÇÖntralta. M─â unesc, vorbind, de r├«ur─ş: unde seÔÇÖmbuc─â Siretu cu Dun─ârea.
îmbuca vb. v. GUSTA. ÎNFULECA. MÎNCA.
├«mbuc├í, ├«mbuc, vb. tranz. ÔÇô 1. A gusta din m├óncare. 2. A ├«nfuleca. ÔÇô Lat. *imbuccare (< bucca ÔÇ×gur─â, obrazÔÇŁ) (Pu╚Öcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
├«mbuc├í, ├«mbuc, vb. tranz. ÔÇô 1. A gusta din m├óncare. 2. A ├«nfuleca. ÔÇô Lat. *imbuccare (DER).

îmbucare dex online | sinonim

îmbucare definitie

Intrare: îmbuca
îmbuca verb grupa I conjugarea I
Intrare: îmbucare
îmbucare substantiv feminin