Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru îmbucătățire

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți.
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți.
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți.
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți.
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți. A îmbucătăți carnea.
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți; fig. destrămare.
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbucătățeáscă
îmbucătățíre s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
ÎMBUCĂTĂȚÍ vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. v. împărți.
ÎMBUCĂTĂȚÍRE s. v. împărțire.
A ÎMBUCĂTĂȚÍ ~ésc tranz. A tăia în bucăți; a face bucăți. /în + a bucătăți
îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți.
îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ.
ÎMBUCĂTĂȚI vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.)
ÎMBUCĂTĂȚIRE s. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.)

îmbucătățire dex online | sinonim

îmbucătățire definitie

Intrare: îmbucătăți
îmbucătăți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: îmbucătățire
îmbucătățire substantiv feminin