ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.).

ÎMBRĂȚIȘÁRE, îmbrățișări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrățișa și rezultatul ei; cuprindere în brațe; p. ext. mângâiere. [Var.: (reg.) îmbrățoșáre s. f.] – V. îmbrățișa.

ÎMBRĂȚOȘÁ vb. I v. îmbrățișa.

ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare.

ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesiuni. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.).

ÎMBRĂȚIȘÁRE, îmbrățișări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrățișa și rezultatul ei; cuprindere în brațe; p. ext. mângâiere. [Var.: (reg.) îmbrățoșáre s. f.] – V. îmbrățișa.

ÎMBRĂȚOȘÁ vb. I v. îmbrățișa.

ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare.

ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la persoane) A cuprinde în brațe, a înlănțui cu brațele, a strînge în brațe cu afecțiune. Bătrînii își plecară frunțile, apoi îmbrățișară pe oștean. SADOVEANU, O. VII 161. Să-mbrățișez părinții și frații ce-am avut. BOLINTINEANU, O. 5. ◊ Refl. reciproc. Apoi se îmbrățișară de bucurie. ISPIRESCU, L. 61. ♦ Fig. A înconjura din toate părțile, a învălui. Glasurile se îneacă în nourul de praf ce-i îmbrățișează pe toți. REBREANU, I. 12. 2. Fig. A stărui cu privirea asupra unui lucru, a cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. Ochii îmbrățișau întinderile și munții. SADOVEANU, O. I 120. Cum au ieșit din curtea gării, se oprește în loc, îmbrățișează cu o privire înapoi toată gara, și găsește că nu-i așa de mare cum se aștepta. SP. POPESCU, M. G. 47. Sta multă vreme, îmbrățișîndu-i cu privirea și mereu întrebîndu-i ce doresc. VLAHUȚĂ, O. A. 142. 3. Fig. (Cu privire la idei, doctrine, concepții) A-și apropria, a adopta, a-și însuși, a adera la... ♦ A se apuca de o meserie, a se consacra unei profesiuni. A îmbrățișat profesia de medic. ♦ A cuprinde, a conține. (Atestat în forma de prez. conj. pers. 3 îmbrățișe) Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișe domenii nemărginite. SADOVEANU, E. 220. – Prez. conj. și: îmbrățiș. - Variantă: (regional) îmbrățoșá (RUSSO, O. 30) vb. I.

ÎMBRĂȚIȘÁRE, îmbrățișări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrățișa și rezultatul ei; cuprindere în brațe. Se sculă, întinse brațele în lături ca și cînd ar fi așteptat o îmbrățișare. REBREANU, R. I 158. (Poetic) Acea zi mult frumoasă... Cînd pentru-ntîia oară amorul înfocat Ne-a strîns la sînu-i dulce cu-o dulce-mbrățișare Și a depus pe frunte-ți întîiul sărutat! ALECSANDRI, P. II 95. ◊ Fig. Copilandrul, fiind sprinten înotător, a scăpat din îmbrățișarea valului. SADOVEANU, D. P. 46. – Variantă: (regional) îmbrățoșáre (KOGÎLNICEANU, S. 192) s. f.

ÎMBRĂȚOȘÁ vb. I v. îmbrățișa.

ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare.

îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd

îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri

îmbrățișá vb., ind. prez. 1 sg. îmbrățișéz, 1 pl. îmbrățișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrățișéze; ger. îmbrățișând

îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișării; pl. îmbrățișări

ÎMBRĂȚIȘÁ vb. 1. a (se) cuprinde, a (se) înlănțui, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 2. a strânge. (A ~t fata.)

ÎMBRĂȚIȘÁ vb. v. adopta, cuprinde, însuși, primi, prinde, vedea.

ÎMBRĂȚIȘÁRE s. îmbrățișat, înlănțuire, strângere, (astăzi rar) strâns, strânsoare, strânsură. (~ celor doi îndrăgostiți.)

A ÎMBRĂȚIȘÁ ~éz tranz. 1) A înconjura cu brațele (pentru a-și demonstra dragostea sau afecțiunea); a strânge în brațe; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide să urmeze, acceptând ca bun. 3) fig. (profesii, ocupații) A alege drept domeniu de activitate permanentă. 4) fig. (despre lucruri) A conține în sfera sa (în mod global). Romanul acesta ~ează o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /în + brățiș (braț)

A SE ÎMBRĂȚIȘÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de strângeri în brațe (unul cu altul); a se cuprinde. /în + brățiș (braț)

îmbrățișà v. 1. a strânge în brațe; 2. fig. a coprinde cu mintea: istoria îmbrățișează toate faptele; 3. a lua asupră-ți: a îmbrățișat cauza mea; 4. a alege: a îmbrățișa un candidat. [Derivat din brățiș].

îmbrățoșà v. Mold. V. îmbrățișa. [Derivat din brățos].

îmbrățișéz v. tr. (d. brățiș). Strîng în brațe. Fig. Cuprind cu mintea: istoria îmbrățișează toate faptele. Mă însărcinez cu, ĭau asupra mea: a îmbrățișa cauza cuĭva. Aleg: a îmbrățișa o carieră, un partid (maĭ elegant aleg). Primesc favorabil pe cineva. – În nord -oșez.

ÎMBRĂȚIȘA vb. 1. a (se) cuprinde, a (se) înlănțui, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 2. a strînge. (A ~t-o la piept.)

îmbrățișa vb. v. ADOPTA. CUPRINDE. ÎNSUȘI. PRIMI. PRINDE. VEDEA.

ÎMBRĂȚIȘARE s. îmbrățișat, înlănțuire, strîngere, (astăzi rar) strîns, strînsoare, strînsură. (~ celor doi îndrăgostiți.)

îmbrățoșá, îmbrățoșez, vb. tranz. – (reg.) A lua în brațe, a strânge în brațe: „Cupcea, când să bătea, își lua cuțitu’ în dinți, îmbrățoșa câte patru oșeni deodată...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). – Var. a lui îmbrățișa (< în- + brățiș) (DEX, MDA).

îmbrățișa, îmbrățișez v. t. (intl.) a fura, a-și însuși (ceva) prin mijloace ilicite.