ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.

ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi.

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.

ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi.

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la animale) A împunge, a înțepa spre a îndemna la mers, la tras. Elefanți mînați de cornacii ce-i... îmboldesc. ODOBESCU, S. III 110. Să-mboldim cel boușor. TEODORESCU, P. P. 156. ◊ Fig. Îl îmboldea bănuiala că trebuie să fie cît de cît adevăr în zvoana asta nebună. POPA, V. 207. Afară mă-mboldea frica, În casă nu mi-e nimica! TEODORESCU, P. P. 641. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane) A îndemna, a ațîța, a stimula, a împinge la o acțiune. Mă-mboldeai adesea-n vremuri să vreau slavă și mărire! Eu nu le voiam, că-n mine nu-ncăpea decît iubire. DAVILA, V. V. 92. 3. Refl. reciproc. (Cu privire la persoane) A se îmbrînci, a se lovi cu coatele, a-și da ghionturi sau brînci. O gloată adîncă, îndesată... împingîndu-se, îmboldindu-se, strivindu-se unii într-alții. BĂLCESCU, O. II 125.

ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; îndemn, stimul, imbold. Visul fraged [al iubirii]... E a vieții îmboldire, e avîntul către zbor Al oricărui suflet tînăr tresărind de-ntîiul dor. DAVILA, V. V. 82. Biruit de dragostea neînfrînată a singurătății, îmi șterg urma dintre oameni și mă mistui, subt îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 63.

îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă

îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri

îmboldí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmboldeáscă

îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri

ÎMBOLDÍ vb. 1. v. îndemna. 2. v. îmbrânci. 3. v. stimula. 4. a impulsiona, a îndemna, a stimula. (Îi ~ să facă ceva.) 5. a ațâța, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?)

ÎMBOLDÍRE s. 1. v. îmbrâncire. 2. impulsionare, stimulare, (rar) stimulație. (~ activității culturale.)

ÎMBOLDÍRE s. v. imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent.

A ÎMBOLDÍ ~ésc tranz. 1) (animale) A impune (lovindu-l) să pornească din loc sau să meargă mai repede. 2) (persoane) A lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a ghionti. 3) fig. (persoane) A face să acționeze dând un imbold; a îndemna; a impulsiona. /în + bold

A SE ÎMBOLDÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (cu cineva); a se ghionti. /în + bold

instigați(un)e f. îmboldire.

îmboldì v. 1. a împinge vitele cu boldul; 2. fig. a îndemna, a excita: nevoia îmboldește lenea.

îmboldire f. 1. acțiunea de a îmboldi; 2. fig. îndemn, impulsiune.

îmboldésc v. tr. (d. bold. V. ghĭont și înghĭoldesc. Cp. cu stimulez). Împing cu boldu (beldia, varga). Fig. Îndemn, stimulez: l-am îmboldit să se ducă.

îmboldíre f. Acțiunea de a îmboldi. Fig. Impuls, stimul.

ÎMBOLDI vb. 1. a îndemna, (înv. și reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmbrînci, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 3. a îmbia, a încuraja, a îndemna, a stimula. (Aprecierile lui m-au ~ să...) 4. a impulsiona, a îndemna, a stimula. (Îi ~ spre noi realizări.) 5. a ațîța, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?)

ÎMBOLDIRE s. 1. ghiontire, înibrînceală, îmbrîncire, imbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire. (~ cuiva.) 2. impulsionare, stimulare, (rar) stimulație. (~ activității culturale de masă.)

îmboldire s. v. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT.

îmboldí, îmboldesc, vb. tranz. – A împinge pe cineva la o acțiune; a îndemna: „Și Balcu îi tăt îmboldé pe oameni: Tra, mă, Ioa’...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 261). – Din în- + bold „ac” (sensul primar este „a împunge un animal cu bățul”) (Scriban, DEX); din în- + boldi (MDA).