ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat.

ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat.

ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre persoane) A agonisi bani mulți sau bunuri numeroase, a acumula bogății; a se înavuți. Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260. Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. 2. Tranz. (Cu privire la bunuri din domeniul material sau spiritual; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A adăuga noi elemente, a lărgi sfera, a face să devină mai cuprinzător, a mări, a dezvolta. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80. ◊ Refl. Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93. ♦ (Min.) A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.

ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. Care a agonisit bani mulți sau bunuri numeroase, care a acumulat bogății; înavuțit. (Substantivat) Eu am crezut că-i un îmbogățit de război. C. PETRESCU, C. V. 88. 2. (Despre lucruri concrete și despre noțiuni abstracte) Care a fost făcut mai numeros, mai cuprinzător, care a căpătat elemente noi. ♦ Al cărui conținut în substanțe utile a crescut.

îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă

îmbogățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbogățeáscă

ÎMBOGĂȚÍ vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎMBOGĂȚÍT adj. v. bogat.

A (se) îmbogăți ≠ a (se) ruina, a sărăci

A ÎMBOGĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îmbogățească. 2) (minereuri) A lipsi de substanțe străine. /în + bogat

A SE ÎMBOGĂȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula în cantități mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /în + bogat

îmbogățì v. a (se) face bogat.

îmbogățésc v. tr. Fac bogat. V. refl. Ajung bogat. – Vechĭ bogățésc.

ÎMBOGĂȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎMBOGĂȚIT adj. bogat, căpătuit, chivernisit, înavuțit, înstărit, pricopsit, (pop. și depr.) ajuns. (Un om ~.)