Dicționare ale limbii române

54 definiții pentru îmbla

ÎMBLÁ vb. I v. umbla.
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.
ÎMBLÁ vb. I v. umbla.
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.: (înv. și pop.) îmblá vb. I.] – Lat. ambulare.
ÎMBLÁ vb. I v. umbla.
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. (În concurență cu merge) I. (Uneori cu o determinare care precizează felul de locomoție) A se mișca dintr-un loc în altul cu picioarele, cu un vehicul, călare. Drumețul se opri. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Cu căruța umblă în lume-n sus și-n jos, mai tînăr și mai frumos decît fusese pîn-atunci. RETEGANUL, P. I 10. Și pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 83. Tu vorbești, amice, cu un despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Fig. Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. VLAHUȚĂ, O. A. III 9. ◊ Expr. A umbla cu nasul în (sau pe) sus v. nas. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) v. cap1 (I 1). A umbla pe două cărări v. cărare. A umbla forfota v. forfotă. A-i umbla cuiva prin (sau în) cap, se spune cînd îi trece cuiva prin minte o idee sau cînd cineva este preocupat de un gînd, muncit de o idee. Și-auzi! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră! COȘBUC, P. I 126. Astfel de gînduri îi umblau fetei prin cap. RETEGANUL, P. I 56. Omul turbat... nu mănîncă, nu bea... și-i umblă prin cap gînduri rele. ȘEZ. II 191. Umblă (sau să umbli) sănătos (sau cu bine), urare adresată celui care pleacă. Mai rămîi sănătoasă, babo! – Umblă sănătos, Prichindel, maică! CARAGIALE, P. 62. Vă urez să umblați sănătoși și să petreceți bine. id. O. VII 43. Să umbli, bade, cu bine Și vezi să nu-ți uiți de mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ♦ A se ține de (sau după) cineva, a urma pe cineva; fig. a căuta insistent să obții simpatia cuiva. Aceasta venea după ce aflase că Ion umbla serios după Ana. REBREANU, I. 31. Joe umbla după Junona. ISPIRESCU, U. 11. Lamele... umbla după dînsul, păscînd în preajma lui. DRĂGHICI, R. 149. 2. (De obicei urmat de determinări locale sau modale) A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări. Dar tu pe unde ți-ai trăit viața? – Ei, eu am umblat pe depărtate locuri... îngînă Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. Ivane, cînd te-i sătura tu de umblat prin lume atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. Am fugit din palatul lui și de-atunci umblu rătăcind noaptea. ALECSANDRI, T. I 435. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Metaforic) Dar sufletul... cine știe pe cîte răspinteni stă, cine știe pe cîte căi a vrăjilor umblă. EMINESCU, N. 21. ◊ Expr. A umbla creangă (sau creanga) v. creangă. A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A umbla haimana (sau lela) v. c. A umbla teleleu (Tănase) v. teleleu. A umbla de ici-colo (sau de colo pînă colo) = a se mișca agitat din loc în loc, a nu avea astîmpăr. Nadina era veselă, ciripea, umbla de ici-colo să se intereseze de masă. REBREANU, R. II 99. Umblară de colo pînă colo, adunînd uscățele. RETEGANUL, P. I 44. A umbla cu minciuni = a fi foarte mincinos, a purta minciunile (sau bîrfelile) de la unul la altul. ◊ (Cu arătarea scopului pentru care se face acțiunea) Cu calul acesta am umblat și eu a peți. RETEGANUL, P. II 10. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, O. A. 249. Noi umblăm să colindăm Și la gazdă o-nchinăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 516. ◊ Expr. A umbla de (sau în) rîndul cuiva = a-i purta cuiva de grijă; a vedea de cineva. (Atestat în forma îmbla) Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău De trei ani fără-ncetare De cînd zaci la închisoare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. După ce umblase toate țările, se întorsese acasă mai cuminte. ISPIRESCU, la TDRG. Ei că mi-au umblat Țara-n lung și-n lat. TEODORESCU, P. P. 460. Pentru sprîncene-mbinate Umblu țara jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ♦ (În obiceiurile populare, determinat prin: «cu plugușorul», «cu colindul», «cu steaua» etc.) A merge din casă în casă pentru a face urări în ajunul unor sărbători. Pe acolo, prin fundul Moldovei, umblă băieții și flăcăii strașnic cu plugușorul. SADOVEANU, O. I 398. ♦ A se duce de colo-colo; a se duce peste tot, pe la toți sau prin toate părțile. Umblă prin sat, iarna, vara, și cumpără bucate de la bogătani. STANCU, D. 95. Anița începu a umbla prin casă rînduind. SADOVEANU, O. VII 152. ♦ A se plimba, a circula. Dosarul l-am luat acasă... – Ai umblat cumva cu el prin oraș? – Cum o să umblu, tov. Andrei? De la laborator am venit direct acasă. BARANGA, I. 202. Oamenii umblau cete prin cetate ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. Astăzi îi o săptămînă De cînd umblam prin grădină Cu iubita mea de mînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 3. (Despre păsări și insecte) A zbura. Pînă și flutureii umblau tot doi cîte doi. ISPIRESCU, L. 133. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbâ. id. ib. 287. Un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său și umblau bezmetice de colo pînă colo. CREANGĂ, P. 238. ♦ (Despre nori) A se mișca pe cer. (Atestat în forma îmbla) Îmbla norii în toate părțile. SBIERA, P. 5. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «în» și indicînd o anumită activitate sau un loc de care e legată o anumită activitate periodică) A merge, a se duce regulat; a frecventa. Femeile din Viișoara umblau la tîrg des cu paseri, cu lăptării, cu ouă. SADOVEANU, O. VII 358. Cînd a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului. REBREANU, I 52. Acum e vremea lucrului, umblați la lucru, că apoi și mîncare veți căpăta. RETEGANUL, P. IV 75. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... S-aud și pînă aici... pocnete de bici. De la băieții ce umblă la arat. D. BOTEZ, P. O. 26. El cu Pahon umblă la oi și eu rămîn la stînă de fac cașul. RETEGANUL, P. I 15. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. 5. (Urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Eu iarna singură-mi țes tortul Și umblu și eu cum socot Că-i portul. COȘBUC, P. I 128. I-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat. EMINESCU, N. 36. Am mîncat pîne, legume Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140. A rămas lada-ncuiată Și ea umblă neschimbată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Construit cu nume predicative) A se comporta, a se purta, a fi. Cînd umbla întunecat Simion, umbla întunecat și Niță Negoiță, omul său. SADOVEANU, F. J. 614. Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 6. (Regional) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel, a i se întîmpla lucruri neprevăzute, a întîmpina situații neașteptate, a se comporta sau a proceda într-un anumit fel. Peste cîteva zile vine la împăratul feciorul cel mijlociu și iar se roagă să-l lase, doară el va fi mai norocos decît cel mare. Ce să vă mai înșir vorbă? Acesta încă umblă chiar ca cel mai mare. Acum stau ca opăriți amindoi. RETEGANUL, P. II 8. Cum am umblat, cum nu, destul că mi-am pierdut punga. id. P. IV 24. Moșneagul... s-a dus la babă înapoi cu cucoșelul, povestind babei cum o umblat și ce-o văzut. ȘEZ. I 184. 7. Fig. (Despre buze, gură, ochi) A se mișca mereu. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile. GANE, N. I 62. Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii, Umblă ochii, Ca la șerpi îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura (ca o moară sau ca melița) v. gură (I 3). A-i umbla cuiva limba = a vorbi (mult, repede). Îi umblă limba cu ascuțime. SADOVEANU, P. M. 78. 8. (Despre vehicule) A se deplasa pe un drum, pe o linie, pe un traseu; a circula, a merge. (Atestat în forma îmbla) Trenurile nu mai îmblau între Novinshaia și Prohladnaia de vreo trei zile, din pricina omătului. CONTEMPORANUL, III 569. ♦ (Despre ambarcații) A merge pe apă, a pluti. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile în Borca, zise Dumitru; căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 9. (Despre unelte, aparate, instalații) A fi în funcțiune; a funcționa. Toate plugurile umblă, Numai plugușorul meu L-a-nțepenit dumnezeu. STANCU, D. 9. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I 60. O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă pe care umblau numai 500 de mori. CREANGĂ, P. 242. Și venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. TEODORESCU, P. P. 152. 10. (Urmat de construcții de tipul: «din mînă în mînă») A trece, a ajunge (de la unul la altul). Sticla pe urmă umblă din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. ISPIRESCU, L. 108. Pîn’ veneai, bade, la noi, Eram floarea florilor... Și umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Expr. A umbla din gură-n gură v. gură (I 3). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a circula, p. ext. a avea curs. Un nume folosit de ceilalți cu rost și fără rost... se ștergea ca o monedă dintre cele ce umblau prea mult. CAMIL PETRESCU, O. II 347. Uite, eu din ăștia îți fac napoleoni... – Și umblă? Nu-i cunoaște lumea? VLAHUȚĂ, la TDRG. 11. A căuta, a scotoci, a cotrobăi. Aseară cînd am venit de la laborator, a început să umble prin hîrtii. BARANGA, I. 210. Umblă bătrînul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. STANCU, D. 264. La ce-mi umblați în lucrurile mele? Asta nu-mi place. VLAHUȚĂ, O. A. 113. ♦ A se atinge de un lucru oprit, a pune mîna în ascuns pe ceva (mai ales cu scopul de a fura). (Atestat în forma îmbla) Aprinde făcliile și fuga la grajd, să vadă cine îmblă la cal. SBIERA, P. 75. ◊ Refl. impers. N-ai observat? Nu cumva se umblase la sigiliu? BARANGA, I. 202. 12. A lucra cu..., a se servi de..., a se atinge de..., a mînui. Spuneți că în afară de voi patru n-a mai umblat nimeni cu aceste dosare. BARANGA, I. 207. Soldatul Uțupăr Pantilie, umblînd cu o armă încărcată, s-a împușcat singur din greșeală. STANCU, D. 39. Gîndeai că tot cu de-acelea a umblat, așa se făcu a nu-i păsa de ele. RETEGANUL, P. IV 12. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... (pentru a-și atinge scopul, pentru a scăpa de o neplăcere). Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai, și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33. Nu mai umbla și sfinția-ta cu scornituri de-aceste. CREANGĂ, A. Nu umbla cu tertipuri!... Să-mi spui sincer de mă iubești. CONTEMPORANUL, VIII 202. Tu umbli cu lingușeli Trei fețe de crai ca să înșeli. TEODORESCU, P. P. 106. ◊ Expr. A umbla cu mofturi v. moft. A umbla cu fofîrlica v. fofîrlica. 13. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» și arătînd obiectul căutat) A căuta (în toate părțile) ceva sau pe cineva, a se sili să găsească ceva, să pună mîna pe ceva. Nici eu n-am învățat! strigă el la urmă, umblînd după un băț ca să ne croiască. SADOVEANU, P. M. 63. Acum umblu flămînd și ostenit după un șerpe. RETEGANUL, P. I 3. Tot așa strică cîte un perete, umblînd după șoarece. id ib. V 43. ◊ Expr. A umbla cu limba scoasă după cineva (sau ceva) v. limbă (I). ♦ Fig. A căuta să obțină un avantaj, un folos, să ajungă la o situație favorabilă. Să știi, părinte frățioare... că noi nu umblăm după dobîndă personală... ci voim spor pentru folosul obștii. SADOVEANU, P. M. 208. Toți umblă după posturi, adică după lefi. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A umbla după cai verzi = a căuta șă obții ceva ce nu există; a dori imposibilul. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A umbla după doi iepuri deodată = a se apuca de mai multe treburi deodată (și a nu isprăvi nici una); a urmări în același timp două scopuri diferite. A umbla după colaci calzi v. colac. 14. (Urmat de propoziții finale) A se strădui, a se sili, a căuta, a încerca să... Părinții cu fete mari umblau în ruptul capului să le mărite. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Pe mine nu mă-ntîmpină nime, cînd mă duc la dînsul; doar cînele lui care umblă să mă rupă. CONTEMPORANUL, VII 98. Am bade ca ș-o lumină, Umblă două să mi-l ia, Dumnezeu să nu li-l dea. HODOȘ, P. P. 113. ♦ A avea de gînd, a avea intenția..., a vrea să... Umblu să mă mărturisesc. GALACTION, O. I 252. Mă-ta nu umblă să te crească, ci să te prăpădească. SBIERA, P. 25. Așa, bine că mi-ai spus, Că eu asta n-o știam Și să te spînzur umblam. PANN, P. V. I 101. De-i umbla, doamne-a o bate, N-o bate cu alte fapte, Numai cu străinătate. ȘEZ. III 62. ♦ A fi pe cale de a..., a se pregăti să... Cînd umbla să se culce, a văzut pe ceilalți doi dormind. ȘEZ. II 51. ◊ Expr. A umbla să moară = a fi gata să moară, a se afla pe moarte. A aflat el că frățini-său umblă să moară și s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă. CARAGIALE, O. I 266. (Prin exagerare) Cei chemați umblau să moară de frică, de cum se văzură închiși pe acel cîmp ce le amintea groaznica pedeapsă a popilor. VISSARION, B. 373. – Variantă: (învechit și regional) îmblá vb. I.
umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă
umblá vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 sg. și pl. úmblă
UMBLÁ vb. 1. v. merge. 2. a se deplasa, a se duce, a merge, a se mișca, (pop.) a se purta. (~ puțin prin grădină.) 3. v. circula. 4. v. colinda. 5. v. călători. 6. v. hoinări. 7. v. purta. 8. v. funcționa. 9. v. încerca. 10. v. căuta. a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobârlăi, (Mold.) a bârcâi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobârlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele.) 11. a (se) folosi, a întrebuința, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza. (~ cu tertipuri.)
umblá (-lu, -át), vb.1. A merge. – 2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a străbate. – 5. A circula, a avea valoare de circulație. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a căuta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a căuta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea, Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler. – Der. umblăreț, adj. (care umblă mult); umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat); umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu); umblătoare, s. f. (closet, privată); umblătură, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură).
A UMBLÁ2 úmblă intranz. reg. (despre borș, vin etc.) A se afla în proces de transformare sub acțiunea fermenților; a fierbe; a fermenta. /<lat. ambulare
A UMBLÁ1 úmblu intranz. I. 1) A se deplasa dintr-un loc în altul (pe jos, călare sau cu un vehicul); a merge. ~ cu căruța.~ în cruce a circula în toate direcțiile fără răgaz. ~ după cineva a) a merge din urma cuiva; b) a căuta să câștige simpatia (sau dragostea) cuiva. ~ de ici-colo (sau de colo până colo) a nu-și găsi locul; a nu avea astâmpăr. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a hoinări; a vagabonda. ~ pe drumuri. 3) pop. (despre mijloace de locomoție) A circula pe o cale de comunicație; a parcurge un traseu. Autobuzul umblă regulat. 4) (despre persoane) A merge cu regularitate. ~ la școală. 5) (despre persoane) A răscoli un spațiu restrâns cu mâinile, căutând ceva; a cotrobăi. ~ prin cărți. 6) pop. (despre sisteme tehnice) A fi în stare de funcționare; a funcționa. Ceasul umblă. 7) (despre ființe) A se atinge de ceva fără știrea persoanei responsabile. ~ la bani. 8) (urmat de o complinire cu prepoziția după) A căuta insistent (să obțină ceva). ~ după onoruri. 9) (urmat de o complinire cu prepoziția cu) A se ocupa un timp oarecare (cu ceva). ~ cu oile. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de circulație) Umblă vești (sau zvonuri). ◊ ~ din mână în mână a trece de la unul la altul. 2) (exprimă ideea de ținută vestimentara) ~ cu pălărie. 3) (exprimă ideea de mișcare continuă și frecventă) A-i ~ (cuiva) fălcile. /<lat. ambulare
îmblà v. V. umblà.
umblà v. 1. a se transporta, vorbind de oameni: a umbla călare; 2. a păși, vorbind de cai: a umbla în buestru; 3. fig. a avea intențiunea, a căuta: hoții umblau să-l omoare; 4. a circula: paraua umblă din mână in mână; 5. a alerga: umblă după potcoave de cai morți; fig. îi umblă gura ca melițoiul CR. [Lat. AMBULARE].
úmblu și (nord) îmblu, a v. intr. (lat. ámbulo, -áre, a umbla, a se plimba. V. plimb). Merg, pășesc: bolnavu a început să umble, calu umblă la pas, la trap, în buĭestru, la galop. Merg, mă duc, călătoresc: am umblat mult pe apă și pe uscat, pe jos, călare, cu trenu, cu vaporu. Fig. Circul, am curs: acest ban nu maĭ umblă. Am intențiune, am de gînd, caut, încerc: am umblat să dreg mașina, dar n’am reușit; hoțiĭ umblaŭ să fure. A umbla cu, 1, a colinda cu: copiiĭ umblă cu buhaĭu, lăutaru umblă cu cheta; 2. a te servi de, a mînui: copiiĭ nu știŭ să umble cu lampa, cu mașina. A umbla după, a te sili să apucĭ (să capețĭ, să obțiĭ), a te ține după: a umbla după chilipir, a umbla după potcoave de caĭ morțĭ (după un cîștig ridicul orĭ imaginar). A umbla la școală, a frecŭenta școala. A umbla la (o mașină ș. a.), a pune mîna, a mînui, a deranja: copiiĭ aŭ umblat la ceasornic, nu știŭ cine mĭ-a umblat pin ladă. A-țĭ umbla gura (ca melița, ca moara), a vorbi mult, a turui. – Vechĭ: blăm și blem, haĭde; blațĭ, blămațĭ și blemațĭ, haĭdem. La Nec. (2, 218) blemĭ, haĭde: blemĭ pe la mine! Și astăzĭ în Maram. blem, blemațĭ, blămațĭ, haĭde, haĭdem, și (P. P. la Moțĭ) blețĭ, haĭdețĭ (din lat. ambulamus, umblăm, ambulemus, să umblăm, ambulatis, umblațĭ, ambulate, umblațĭ! Perzîndu-se legătura cu umblăm, s’a format un verb noŭ blem, blemațĭ, blămațĭ, redus și el la o interj.). În eliziune: ĭa’mblațĭ (pron. ĭam blațĭ), ĭa’mblă (din ĭa umblațĭ, ĭa umblă saŭ din ĭa-mĭ blațĭ, ĭan blațĭ, ĭan blă), haĭdețĭ, haĭde!
UMBLA vb. 1. a merge, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrîneții.) 2. a se deplasa, a se duce, a merge, a se mișca, (pop.) a se purta. (~ puțin prin grădină.) 3. a (se) circula, a se deplasa, a (se) merge. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 4. a colinda, a cutreiera, a merge, a străbate. (~ prin munți și văi.) 5. a călători, a voiaja, (rar) a drumui, (înv. ) a strănici. (A ~ prin mai toate țările Europei.) 6. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?) 7. a merge, a purta. (Vara ~ cu o bluză subțire.) 8. a funcționa, a merge. (Ceasornicul, motorul ~.) 9. a căuta, a încerca. (~ să mă înșele.) 10. a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele.) 11. a (se) folosi, a întrebuința, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza. (~ cu tertipuri.)
a umbla ca vodă prin lobodă 1. a nu-și face griji. 2. a-și da importanță.
a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.
a umbla cu „ia-mă nene” expr. a fi autostopist, a face autostopul.
a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare.
a umbla cu cața expr. a înșela.
a umbla cu cioara vopsită expr. a fi necinstit / incorect; a minți.
a umbla cu crucea în sân expr. 1. a fi bun, a fi cucernic. 2. (iron.) a fi fățarnic / ipocrit.
a umbla cu fofârlica expr. a avea o conduită nesinceră; a se eschiva de la recunoașterea unui adevăr.
a umbla cu gardul expr. (intl.) a fila pe cineva.
a umbla cu iordane expr. 1. a spune vorbe goale. 2. a se ține de lucruri neserioase. 3. a minți; a fabula.
a umbla cu jalba în proțap expr. a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva.
a umbla cu jumătăți de măsură expr. a fi nehotărât, a nu fi ferm; a nu duce un lucru până la capăt.
a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura.
a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a-și dori (ceva) foarte mult.
a umbla cu mega expr. (intl.) a fi necinstit, a se ține de afaceri ilicite.
a umbla cu nasul pe sus expr. a fi îngâmfat, a fi încrezut / plin de sine.
a umbla cu pantahuza / cu tasul expr. 1. a face chetă. 2. a cerși.
a umbla cu pile expr. a face trafic de influență; a profita de pe urma traficului de influență.
a umbla cu plosca / cu plugușorul expr. (intl.) 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a flecări, a trăncăni.
a umbla cu poșta expr. 1. a divulga informații confidențiale. 2. a fi indiscret.
a umbla cu râșnița expr. a denunța.
a umbla cu șahăr-mahăr / cu șoalda expr. (intl.) a înșela, a escroca (pe cineva).
a umbla cu șatra expr. a se muta deseori din loc în loc.
a umbla cu șopârle expr. a se ține de intrigi, a discredita (pe cineva) prin bârfe și calomnie.
a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi.
a umbla cu ștafeta expr. a purta vorba, a bârfi, a cleveti.
a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa.
a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist.
a umbla după colivă expr. a fi pomanagiu.
a umbla după fuste expr. a fi afemeiat.
a umbla în bășini expr. (adol., vulg.) a se grozăvi, a se fuduli.
a umbla în patru labe (în fața cuiva) expr. 1. a se umili (în fața cuiva). 2. a linguși (pe cineva).
a umbla pantaraura expr. a hoinări, a vagabonda.
a umbla pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta un subterfugiu.
a umbla pe șapte cărări expr. a fi beat.
a umbla prin chimire expr. (intl.) a fura din buzunare.
a-i plăcea peștele / să umble în blugi / să umble la șliț expr. (d. femei) a fi ahtiată după sex, a fi nimfomană.
a-i umbla (cuiva) în caraiman expr. (intl.) a-i fura cuiva banii din buzunar.

îmbla dex online | sinonim

îmbla definitie

Intrare: umbla
îmbla conjugarea I grupa I verb intranzitiv
umbla conjugarea I grupa I verb intranzitiv