îmblăciŭ definitie

2 intrări

12 definiții pentru îmblăciŭ

ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti.
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti.
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, făcută dintr-un băț gros, articulat cu o prăjină lungă, cu care se bat păioasele și legumele cu păstăi pentru a separa semințele din teacă sau din coajă. Ai dat de vro două-trei ori cu îmblăciul în arie. SBIERA, P. 253. ◊ Expr. A măsura cuiva vorba cu îmblăciul = a nu înțelege nimic din ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151.
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăcíu s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
ÎMBLĂCÍU s. (AGRIC.) (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)
ÎMBLĂCÍU ~e n. Unealtă agricolă formată dintr-un băț, articulat prin curele cu o coadă lungă, cu care se prelucrează cerealele sau păstăioasele pentru a separa boabele. [Sil. îm-blă-ciu] /cf. a îmblăti
îmblăciu n. Tr. sau mlăciu, instrument agricol compus din două lemne întrebuințat la baterea cerealelor. [Bulg. MLATIA].
îmblăcíŭ n., pl. ie (vsl. mlatŭ, maĭ de bătut, d. mlatiti, a îmblăti. P. epenteză, cp. cu dambla, jimblă, imbrohor). O unealtă de bătut fasolea, grîu ș. a. (Se compune dintr’o coadă numită odîrjă și dintr’un băț maĭ scurt numit hadarag, cu care se izbește, și amîndoŭă-s legate pin doŭă curele numite oglăvĭ). – Și umblăcíŭ, mlăcíŭ, mlăcĭúgă, blăcíe, îmblăcíe și moloteț.
ÎMBLĂCIU s. (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)
îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALRRM, 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).
îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș 1986: 44). – Din îmblăti.

îmblăciŭ dex

Intrare: îmblăciu
îmblăciu substantiv neutru
Intrare: îmblăciu
îmblăciu