ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie, îndeamnă, poftește, invită; ademenitor, ispititor, atrăgător. Între aceste bucurii mijea, cu surîs îmbietor, chipul Eleonorei. VORNIC, P. 169. Ideea revoluției, e privită ca îmbietoare chiar între ofițerii de cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 241. Nu știa ce să facă și cum să se poarte, numai ca să-i pară lui viața mai ușoară și casa mai îmbietoare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 50. – Pronunțat: -bi-e-.

îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre

îmbietór adj. m. (sil. -bi-e-), pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre

ÎMBIETÓR adj. 1. v. ademenitor. 2. atrăgător, plăcut, primitor. (Ținuturi ~oare.) 3. v. gustos.

Îmbietor ≠ dezgustător

ÎMBIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îmbie; care ispitește; ispititor; tentant. Idee ~oare. [Sil. -bi-e-] /a îmbia + suf. ~ător

îmbietor a. care îmbie.

ÎMBIETOR adj. 1. ademenitor, atrăgător, ispititor, seducător, tentant. (O perspectivă ~.) 2. atrăgător, plăcut, primitor. (Ținuturi ~.) 3. apetisant, bun, delicios, gustos, plăcut, savuros, suculent, (rar) pofticios, (arg.) mișto. (O cină ~.)