ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare.

ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare.

ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. A îndemna pe cineva cu stăruință (uneori cu rugăminți repetate) să facă ceva sau să primească ceva; a invita, a pofti. Poftim, stai și ospătează... hai! îl îmbie Ion Crîngașu, dar se întrerupse, văzînd cum tatăl lui se uita pieziș. CAMILAR, TEM. 10. Adineauri mă îmbiai să mă duci acasă în cabrioletul tău. C. PETRESCU, A. R. 30. Făt-Frumos... fu primit de Alb-împărat cu multă cinste și îmbiat cu felurite sorbeturi răcoritoare. POPESCU, B. I 11. ◊ Fig. Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie. IOSIF, P. 14. ◊ Refl. reciproc. Începură a se îmbia unul pe altul. SBIERA, P. 22. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. Zise către Ioaneș să o urmeze. Ioaneș nu se îmbie mult și merse fără frică după zînă. RETEGANUL, P. IV 11. ♦ A atrage. Îl îmbiau, ca pe fete, culorile și lucrurile gingașe. GALACTION, O. I 9. – Pronunțat: -bi-a.

ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor. Pomîrlă a mormăit ceva, poate o îmbiere. GALAN, Z. R 376. Trei zile încheiate se sili Sila cu fel de fel de îmbieri, cu fel de fel de mîngîieri... ca să facă pe băiat să scoață macar un grai din gura lui, dar nu i-a stat prin putință cu nici un preț. POPESCU, B. III 125. – Pronunțat: -bi-e-.

îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)

îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri

îmbiá vb. (sil. -bi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 sg. și pl. îmbíe (sil. -bi-e), 1 pl. îmbiém; ger. îmbiínd (sil. -bi-ind)

îmbiére s. f. (sil. -bi-e-). g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri

ÎMBIÁ vb. 1. v. invita. 2. v. îndemna. 3. v. stimula.

ÎMBIÁ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.

ÎMBIÉRE s. invitație.

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, s. f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).

A ÎMBIÁ îmbíi tranz. (persoane) A îndemna în mod insistent (să facă sau să accepte ceva). /<lat. inviare

îmbià v. a invita: smeul o îmbia să miroase florile ISP. [Lat. INVIARE].

îmbiere f. invitațiune: de îmbiere n’are nici habar PANN. [V. îmbià].

îmbíĭ, a -á v. tr. (cp. cu lat. in-viare, a merge, a percurge. Îndemn: a îmbia să vie.

ÎMBIA vb. 1. a (se) invita, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (I-a ~ la petrecere.) 2. a (se) îndemna, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 3. a îmboldi, a încuraja, a îndemna, a stimula. (Aprecierile lui m-au ~ să...)

îmbia vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. ISPITI. MOMI. SEDUCE. TENTA.

ÎMBIERE s. invitație, poftire, (rar) îmbială.