ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat.

îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte

îmbelciugát adj. m., pl. îmbelciugáți; f. sg. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte

A ÎMBELCIUGÁT ~tă (~ți, ~te) (despre coarnele animalelor) Care este întors cu vârful înăuntru. /în + belciug + suf. ~at

îmbelciugat a. întors înăuntru (vorbind de coarnele boului. [V. belciug].

îmbelcĭugat, V. belcĭugat.