ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga.

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga.

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență toate cele trebuincioase (v. îndestulat, abundent, bogat); care există, se află din belșug, din abundență. Recoltă îmbelșugată. Casă îmbelșugată. ▭ Agricultura socialistă eliberează țărănimea muncitoare de exploatare și-i deschide drum larg spre un trai îmbelșugat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 47. Pentru omul sovietic viața se face din ce în ce mai îmbelșugată, mai fericită. STANCU, U.R.S.S. 158. Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită de lăcomia și nesocotința omenească. BART, S. M. 46. – Variantă: îmbielșugát, -ă (SADOVEANU, D. P. 163) adj.

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză

*îmbelșugát adj. m., pl. îmbelșugáți; f. îmbelșugátă, pl. îmbelșugáte

îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză

ÎMBELȘUGÁT adj. 1. v. bogat. 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)

A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug

ÎMBELȘUGÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMBELȘUGA. 2) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; din belșug; abundent; bogat. 3) Care se află cu prisosință. /v. a îmbelșuga

îmbelșugat a. abundant.

îmbelșugat, -ă adj. Abundant. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă.

ÎMBELȘUGAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îndestulat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (Am avut o recoltă ~.) 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)