Dicționare ale limbii române

2 intrări

9 definiții pentru îmbe

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.
ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.
Î́MBI, -E num. card. (Învechit) Ambii, amîndoi. Cu îmbe mîni împrăștii un bine-agonisit. NEGRUZZI, S. II 191.
îmbi (înv.) adj. m., f. î́mbe
î́mbi num. m., f. î́mbe
îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.
î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.
îmbe, num. – (înv.) Ambele: „Șî o băgat îmbe picioarele în cizmă” (Papahagi, 1925: 125). – Lat. *ambi, ambae (DA, cf. DER; DEX).
îmbe, num. – (înv.) Ambele: „Șî o băgat îmbe picioarele în cizmă” (Papahagi 1925: 125). – Lat. ambo, -ae; „A existat în rom. un rezultat direct, îmbi, îmbe, care s-a pierdut în concurență cu forma neologică” (DER).

îmbe dex online | sinonim

îmbe definitie

Intrare: îmbi
îmbi
Intrare: îmbe
îmbe