Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru îmbătare

ciocsí vr [At: I. CR. V, 374 / Pzi: ~sésc / E: nct] (Reg) A se îmbăta.
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”).
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta.
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”).
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta (1) și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta.
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. A ajunge în stare de beție, în urma consumării unei cantități de alcool. Se îmbăta pînă într-atît, încît nu mai știa dacă feată este ori băiat. ISPIRESCU, U. 104. Mai nainte, unde se intîmpla la tine să te îmbeți!... acuma îți bei mințile dintr-un țoi de rachiu. CARAGIALE, O. I 257. Mănîncă, bea, se-mbatâ și doarme dus. ALECSANDRI, T. I 447. ◊ Expr. A se îmbăta lulea (tun, turtă sau criță) = a se îmbăta foarte tare. ◊ Tranz. I-a dat țuică și l-a îmbătat. (Expr.) A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a amăgi (pe cineva) cu vorbe goale. Nu mă îmbeți pe mine cu apă rece. Te știu eu cine ești. V. ROM. martie 1953, 167. Ei! Să lăsăm frazele, nene Cațavencule! Astea sînt bune pentru gură-cască... Eu sînt omul pe care d-ta să-l îmbeți cu apă rece? CARAGIALE, O. I 136. 2. Tranz. Fig. A încînta, a fermeca, a ameți, a zăpăci. Se temea acum să nu-l îmbete Amețitoarea ochilor otravă. TOPÎRCEANU, B. 59. Pădurea mirosea de te-mbăta: înflorise tămîioara. SANDU-ALDEA, U. P. 65. Întindem buzele tremurătoare, Vrăjita-ți undă să ne mai îmbete, Viață pururea fermecătoare! VLAHUȚĂ, O. A, I 78. Dulcele parfum al florilor și al rîului intră în cameră și mă îmbată. BOLINTINEANU, O. 317. ◊ Refl. Nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! VLAHUȚĂ, O. A. 75. În sărbătoarea noastră, tu singur ești tăcut! Îmbată-te de viața ce ne surîde nouă. BOLINTINEANU, O. 21.
ÎMBĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbăta; amețeală, tulburare, încîntare. Viteazul Jap era altfel de cîine... Destrăbălarea și decăderea oamenilor între care trăia, îi dădeau tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302. O privea cu îmbătare. EMINESCU, O. I 32.
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăt, 2 sg. îmbéți, 3 sg. și pl. îmbátă; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbéte
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătării; pl. îmbătări
ÎMBĂTÁ vb. a (se) ameți, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. și Ban.) a (se) șumeni, (fam.) a (se) abțigui, a (se) învinoșa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cârpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinți, a (se) tămâia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) târnosi, a (se) turci, (reg., fig.) a (se) flecui, a (se) oțeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)
ÎMBĂTÁRE s. beție. (~ lui a fost de scurtă durată.)
A (se) îmbăta ≠ a (se) dezbăta, a (se) trezi
Îmbătare ≠ dezbătare
A ÎMBĂTÁ îmbăt tranz. 1) A face să se îmbete; a turmenta. ◊ ~ (pe cineva) cu apă rece (sau chioară) a amăgi (pe cineva); a înșela. 2) A aduce într-o stare asemănătoare cu beția. 3) fig. A face să fie cuprins de uimire și de admirație; a încânta; a fascina; a vrăji; a delecta. Succesul l-a îmbătat. /<lat. imbibitare
A SE ÎMBĂTÁ mă îmbăt intranz. 1) A deveni beat; a ajunge în stare de ebrietate (în urma consumării excesive de alcool); a se turmenta. 2) fig. A ajunge într-o stare asemănătoare cu beția (din cauza unor emoții puternice); a se tulbura profund sufletește. M-am îmbătat de bucurie. /<lat. imbibitare
îmbătà v. 1. a face beat; 2. a ameți; 3. a încânta, a fermeca: de line muse sufletul îmbată BOL. sufletu ’mbătat de raze și de eterne primăveri EM.
îmbắt, a v. tr. (lat. *imbibito, -bibitáre, d. bíbere, a bea; sp. embeodar, pg. embebedar. – Îmbăt, îmbețĭ, îmbată; să îmbete. V. beaŭ, îmbib). Fac beat, amețesc: vinu te îmbată. Fig. Încînt, amețesc pin deliciŭ: gloria te îmbată.
ÎMBĂTA vb. a (se) ameți, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. și Ban.) a (se) șumeni, (fam.) a (se) învinoșa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cîrpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinți, a (se) tămîia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) tîrnosi, a (se) turci, (reg. fig.) a (se) flecui, a (se) oțeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)
ÎMBĂTARE s. beție. (~ lui a fost de scurtă durată.)
a se îmbăta turtă expr. (pop.) a se îmbăta foarte tare.

îmbătare dex online | sinonim

îmbătare definitie

Intrare: îmbăta
îmbăta verb grupa I conjugarea I
Intrare: îmbătare
îmbătare substantiv feminin