ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat.

ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.

ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat.

ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.

ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. A insufla cuiva bărbăție, curaj, avînt; a însufleți, a încuraja. Doja a îmbărbătat pe ai săi printr-o cuvîntare. IST. R.P.R. 160. Frica de moarte îmbărbăta pe voinicul nostru. POPESCU, B. III 17. Cu arma în mînă, îmbărbătează norodul. NEGRUZZI, S. I 290. ♦ Refl. A-și face curaj. Îmbărbătîndu-se, și-a mai venit puțin în fire. CREANGĂ, P. 27.

ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Însuflețit, încurajat. Îmbărbătat, se-ntoarce Ștefan să-și reînchege oastea-i sfărîmată. VLAHUȚĂ, O. A. II 162. Lumea îmbărbătată s-a-ntors între întăriturile cetății. CARAGIALE, O. III 194.

îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză

îmbărbătá vb., ind. prez. 1 sg. îmbărbătéz, 3 sg. și pl. îmbărbăteáză

ÎMBĂRBĂTÁ vb. 1. v. însufleți. 2. v. consola.

ÎMBĂRBĂTÁT adj. încurajat.

A îmbărbăta ≠ a deprima, a descuraja

A se îmbărbăta ≠ a se înfricoșa, a se speria

A ÎMBĂRBĂTÁ ~éz tranz. A face să se îmbărbăteze. /în + bărbat

A SE ÎMBĂRBĂTÁ mă ~éz intranz. A-și insufla bărbăție; a căpăta curaj. /în + bărbat

îmbărbătá v. a însufla bărbăție, a încuraja: cu dulci cuvinte o îmbărbătează BOL.

îmbărbătéz v. tr. Încurajez, fac bărbat (viteaz).

ÎMBĂRBĂTA vb. 1. a încuraja, a îndemna, a însufleți, a stimula, a susține, (înv.) a insufla, a mîngîia, a semeți. (Cine sau ce vă ~ în luptă?) 2. a (se) alina, a (se) consola, a (se) încuraja, a (se) mîngîia, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încerca să-l ~ pentru pierderea suferită.)

ÎMBĂRBĂTAT adj. încurajat.