ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV.

ÎMBĂLORÍ vb. IV v. îmbălora.

ÎMBĂLORÍ vb. IV. v. îmbălora.