ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV.

îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză

îmbălorá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăloréz, 3 sg. și pl. îmbăloreáză

îmbălorá, îmbăloréz, vb. I (reg.) a spune vorbe de ocară, a mustra pe cineva fără a fi vinovat.

îmbălorà v. a îmbăia (fig.): îmi tot îmbălorez gura pe bărbat CR.

îmbăléz și îmbăloréz saŭ îmbălurez v. tr. Umplu de bale, de stupit: vițelu îmbălează țîța, și pe urmă suge. Îmĭ îmbălurez gura, fac bale vorbind mult și furios. Fig. Ocărăsc, insult furios, calomniez.