îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înșela. – Var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 și acceptată de DAR. În Trans. și Mold. de Nord.

îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înșela; a momi, a ademeni, a seduce.