ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga.

ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga.

ÎMBÎRLIGÁ vb. I v. bîrliga.

îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă

îmbârligá vb., ind. prez. 3 sg. îmbârlígă

ÎMBÂRLIGÁ vb. a(-și) bârliga. (Un animal își ~ coada.)

A ÎMBÂRLIGÁ pers. 3 îmbârlígă tranz. (coada unor animale) A îndoi și îndrepta în sus. /în + a bârliga

îmbîrlíg și învîrlig, a -á v. tr. (met. d. bg. vŭrgálĕam, rostogolesc). Țin coada drept în sus, ca caiĭ cînd fug speriațĭ, ca veverițele ș. a.: a fugi cu coada’mbîrligată. – Și bîrl- și vîrl-. Mrom. anvîrligat, înconjurat.

ÎMBÎRLIGA vb. a(-și) bîrliga.

îmbârliga, îmbârlig v. t. (intl.) 1. a denunța pe cineva atribuindu-i comiterea unor fapte. 2. a ațâța, a instiga.