Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru îmbârligare

ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga.
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga.
ÎMBÎRLIGÁ vb. I v. bîrliga.
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligá vb., ind. prez. 3 sg. îmbârlígă
ÎMBÂRLIGÁ vb. a(-și) bârliga. (Un animal își ~ coada.)
A ÎMBÂRLIGÁ pers. 3 îmbârlígă tranz. (coada unor animale) A îndoi și îndrepta în sus. /în + a bârliga
îmbîrlíg și învîrlig, a v. tr. (met. d. bg. vŭrgálĕam, rostogolesc). Țin coada drept în sus, ca caiĭ cînd fug speriațĭ, ca veverițele ș. a.: a fugi cu coada’mbîrligată. – Și bîrl- și vîrl-. Mrom. anvîrligat, înconjurat.
ÎMBÎRLIGA vb. a(-și) bîrliga.
îmbârliga, îmbârlig v. t. (intl.) 1. a denunța pe cineva atribuindu-i comiterea unor fapte. 2. a ațâța, a instiga.

îmbârligare dex online | sinonim

îmbârligare definitie

Intrare: îmbârliga
îmbârliga verb grupa I conjugarea I
Intrare: îmbârligare
îmbârligare infinitiv lung