Dicționare ale limbii române

4 intrări

418 definiții pentru îi

el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P și: iel, ia / Pl: ei, ele / E: ml illum, illa] 1-2 Înlocuiește persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 3 (La nominativ) Înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 4 (Pfm) Soț. 5 (Pfm; îf ea) Soție. 6 (Pop; îf el; euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Șezut. 8 (La genitiv; îf lui, ei, lor; precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorința persoanei despre care se vorbește. 10 (Îae) După părerea persoanei despre care se vorbește. 11-13 (Îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbește. 14 (Îs) Ale lui (sau ale ei; sau ale lor) Proprietate a cuiva. 15 (Îas) Preocupările cuiva. 16 (Îas) Obiceiurile cuiva. 17 (Îas) Părerile cuiva. 18-19 (Îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenența. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (Îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acțiune. 26-27 (La dativ) Înlocuiește numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 28-29 (La acuzativ; îf îl, l-, a, îi, i, le) Înlocuiește numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 30-31 (Îlav) Ei între (ori, reg, ei în de) ei (sau ei în de eiși, sau, reg, ele în de ele) Între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele) Așa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu. corectată
fi1 vi [At: COD. VOR. 83/13 / V: (pop) hi / Pzi: 1 sunt (pfm îs, prescurtat -s; înv sâmt, sămt, sân, sâm), 2 ești (P: iești), 3 este (P: ieste, prescurtat e, îi, i; înv iaste, ește), 4 suntem (A și: suntem; îrg sâmtem, sintem, simtem), 5 sunteți (A și: sunteți; îrg sănteți, sămteți, sinteți, simteți, A și: simteți, senteți), 6 sunt (pfm îs, prescurtat -s; îrg săntu, sintu, simt, sâmt) / Im eram (P: ieram), îrg eream (P: ieream) / Ps: 1 fui (reg fusei), 2 fuși (reg fuseși), 3 fu (reg fuse), 4 furăm (înv fumu; reg fuse(ră)m), 5 furăți (înv fuset; reg fuse(ră)ți, 6 fură (înv fure, furu; reg fuse(ră) / Mp: fusesem / Cj: să fiu / Imt: 2 sg fii (negativ nu fi) / Grz: fiind / Par: fost / E: ml sum, *fui, *fire (fieri); formele sum, sunt, suntem, sunteți au fost introduse în limba literară prin Școala latinistă] 1 vp A exista A fi sau a nu fî. 2 vp (În legătură cu o negație; îe) De când sunt (sau ești etc.) De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume Și: dintotdeauna. 3 vp (Îae) Niciodată. 4 vp (Îe) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... Fie! 5 (Îae) Să zicem că se poate Și: treacă-meargă. 6 vp A se afla într-un anumit loc, la o anumită persoană Cine-i acolo? 7 vp A-și avea originea De unde ești? 8 vp A trăi. 9 vp (D. lucruri, situații, acțiuni etc.) A dura. 10 vp (îe) Cât e lumea și pământul Totdeauna. 11 vp (În construcții negative; îae) Niciodată. 12 vpim Urmat de deteminări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc. Era într-o seară. E mult de atunci. 13 vp A se întâmpla Mi-a spus cum a fost. 14-16 vp (Îe) Ce-o ~,o ~! Exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. 17 (Îe) Fie! Accept să se facă așa cum susții. 18 vp (Îae) Merită! 19 vp (Îe) O ~ Se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! 20 vp (Îe) Așa a fost să fie Așa a trebuit să se întâmple, era imposibil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. 21 vp (Fam; îe) Este? Nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 22 vp A avea prețul, valoarea Și: a costa, a valora. 23 vp (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna. Ce e când ți se bate tâmpla? 24 vp (îe) A nu ~ bine (sau a bună) A prevesti ceva rău. 25 vc Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Ea este sănătoasă. 26 vc (Îe) A ~ bine de cineva sau a-i ~ cuiva bine A se găsi într-o situație favorabilă. 27 vc (Îae) A avea parte de liniște, de mulțumire. 28 vc (Îe) A ~ cu cineva A fi de partea cuiva (într-o dispută). 29 vc (Pfm; îae) A fi prietenul (-na) logodnicul (-ca) cuiva. 30 vc (Construit cu dativul) împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv Mi-e prieten. 31 vc (Îe) Ce mi-e (sau ți-e etc.) Ce importanță are. 32 vc (Fam; îe) Ți-o (sau i-o etc.) ~ Ajunge! 33 vc (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. 34 vc (Îlv) A-i ~ cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva). 35 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) (Urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) Îmi pasă. 36 vc (Îae) Îmi vine (greu sau ușor). 37 vc (Îae) Sunt interesat. 38 vc (îe) Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) Mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu... ). 39 veim (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma în mod necesar (să se facă). Când a fost să plece. 40 vc (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea să... 41 veim (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A se afla pe punctul de a... Era să moară. 42 veim (Urmat de un supin) A trebui E ceva de făcut. 43 va Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive Faptele sunt cunoscute. 44 va Formează, cu viitorul I, viitorul anterior Voi fi plecat 45 va Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional N-ar mai fi plecat. 46 va Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului Să fi spus. 47 va Cu infinitivul formează perfectul infinitivului Se poate lăuda a fi învățat totul. 48 va Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect Să se fi aflând mulți în lume? 49 va Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect Te-ai fost dus.
fi2 i [At: ALECSANDRI, ap. CADE / E: i] Exclamație care redă o surpriză neplăcută.
fie2 [At: VARLAAM, C. 46 / E: ml fiat] 1 av Bine! Vino și tul Fie! Voi veni! 2 i (Înv) Amin! 3 i Nu-i păcat! 4 i (Îvp) Măi! 5 c (În corelație cu sine însuși sau cu „ori” și „sau”, introduce o prepoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori... 6 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Chiar (și) 7 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Măcar. 8 Element de compunere cu care se formează câteva adverbe și pronume nehotărâte, cărora le dă sensul de „ori”, și „ori-și-”, (înv) „veri-” Și: fiecare, fiecum. 9 av (Îlav) ~ în ce chip Oricum.
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VROÍ vb. IV v. vrea.
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VROÍ vb. IV v. vrea.[1]
EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, vi1 495. ◊ (Uneori pe lîngă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ Expr. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut,indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, o i 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrîgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele.
FI, sînt, vb. IV. Intranz. A. Verb predicativ. 1. A exista, a avea ființă. Sînt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sînt și ochi ce plîng în noapte și-adorm cînd soarele răsare! ANGHEL, P. 20. Copilașul nostru nu mai este! CREANGĂ, P. 177. Că-i iarbă de noi, Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Expr. (În legătură cu o negație) De cînd sînt (ești etc.) = de cînd mă aflu pe lume, dintotdeauna. N-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Tu, de cînd ești, nu te-ai îngrijit de toaletă. NEGRUZZI, S. I 64. (Cu accentul frazei pe primul element) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = treacă-meargă. Aici e cum e, dar să vedem dincolo. ▭ De foame ar fi ce-ar fi, dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. 2. (În legătură cu o noțiune locală, exprimată sau subînțeleasă) A se afla, a se găsi. Sînt la pat și copiii ceilalți. PAS, Z. I 215. Cine știe pe unde va fi fiind, singur și flămînd. SADOVEANU, B. 21. Cine-i acolo? – Eu. – Cine eu? – Eu, Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Despre abstracte; construit cu dativul) Gîndul îi era la fiicele sale. ISPIRESCU, L. 51. Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. ♦ A-și avea obîrșia, a se trage, a deriva, a proveni. Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. 3. (În locuțiuni temporale) A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Om lega frăție de cruce pe cît om fi și om trăi. EMINESCU, N. 7. ◊ (Impersonal, urmat de compliniri temporale, adesea fixînd momentul unei acțiuni) Era... într-o seară de ajun de an nou. PAS, Z. I 72. Era dimineață cînd am intrat în oraș. NEGRUZZI, S. I 67. Cînd o fi de către seară, Să mi te pai ca de ceară... Cînd va fi de dimineață, Să te duci din astă viață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. (În legătură cu noțiuni de durată, exprimă ideea de scurgere a timpului) Ah! e mult de-atunci. COȘBUC, P. I 259. Puțin mai este și ai să ajungi împărat. CREANGĂ, P. 191. 4. A se îndeplini, a se întîmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost, răspunse munteanca. SADOVEANU, B. 276. Vulturul se va duce... să afle ce este pe la frații tăi. ISPIRESCU, L. 330. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. ◊ (Repetat, formează diferite construcții, care exprimă resemnarea în fața evenimentelor sau înfruntarea lor) Ridică, cu un gest de curaj, același gest de «ce-o fi, o fi», receptorul. SEBASTIAN, T. 80. Toți doctorii spuseră că împăratul să lase scaunul împărăției unuia dintre gineri, că așa o fi fost să fie. VISSARION, B. 60. Și-apoi, ce-a mai fi, a mai fi. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. Fie! = a) (exprimînd consimțirea) să se facă precum spui, accept. Vino și tu! – Fie, am să viu! b) (exprimînd concesia) admit, aprob, merită, nu e păcat. Destulă muncă avu, dar fie, că izbuti. ISPIRESCU, L. 3. 0 fi! = se poate, posibil. O fi, nu tăgăduiesc. FILIMON, la TDRG. Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întîmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în acest chip. (Familiar) Este? = nu-i așa? Da știi, mă simt eu fără carte, că cine n-are carte n-are parte... Este, d-le căpitan? – Da cum să nu fie, d-le Paraipan? D. zamfirescu, R. 88.5. (În legătură cu noțiuni cantitative, în special prețuri) A costa, a prețui, a valora. Cît sînt roșiile? 6. (În explicații superstițioase, în ghicitori etc.) A însemna, a fi semn că. Ce e cînd ți se bate tîmpla a dreaptă? CARAGIALE, O. I 58. ◊ Expr. A nu fi a bine (sau a bună) = a nu fi semn bun. Nu mai plînge, Săftică, nu-i a bine! CONTEMPORANUL, VI 101. B. Cu funcțiune copulativă. 1.Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Gălăciuc este a! șaselea. SAHIA, N. 41. Secundul... căpitan cu vechime, era între două vîrste. BART, E. 118. El e flămînd și e-nsetat, Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Casa, din care nu vedem decît o bucată de perete... este a lui Marcu Florii Cucului. SLAVICI, N. I 29. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine. CREANGĂ, P. 186. (Expresie de urare) Să-ți fie de bine, verișorule! ALECSANDRI, T. I 39. Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. De noi ar fi mai bine în pădure! RETEGANUL, P. IV 8. A fi cu eineva = a fi de partea cuiva, a ține cu cineva, a fi partenerul cuiva. Să fii cu copiii tăi, ori să fii cu mine. ISPIRESCU, L. 272. Trageți toți cîte-o carte! Domnule, ești cu mine. ALEXANDRESCU, P. 89. A fi cu ceva = a avea ceva. Dealul e cu spini acum. COȘBUC, P. I 259. Era cu o stea în frunte. ISPIRESCU, L. 306. 2. (Construit cu dativul) Împreună cu un nume predicativ exprimă o stare sau o acțiune arătată de numele predicativ respectiv. Si de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Ce mi-i (ți-i etc.)...= ce importanță are..., ce folos de... Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri. EMINESCU, O. I 123. (Familiar) Ți-o fi (i-o fi etc.) = ajunge, destul. Hai, du-te! Ți-o fi! SADOVEANU, P. M. 69. ◊ Impers. (În legătură cu starea timpului) Dar uite nu e vînt – Și-i cald. COȘBUC, P. I 230. Ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143.3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimînd un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Să spunem că mi-a fost greu; însemna să nu fi plecat la școală? DAVIDOGLU, M. 8. Lene să ne strici aparatul... nu-ți fuse. SEBASTIAN, T. 12. Se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. [Îi] era lehamite de mustrările socrilor. CREANGĂ, P. 89. ◊ Expr. A fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i fi pe plac, a îndrăgi, a iubi. Așa-i fusese drag în tinerețe Lipan, așa-i era drag ș-acum. SADOVEANU, B. 11. Mi-e (ți-e etc.) (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) = îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor), îmi bat capul, port grija, sînt interesat. Dacă nu ți-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul [pupezei]? CREANGĂ, A. 57. (Regional) Mi-e (ți-e etc.) a mînca = simt (simți etc.) nevoia de a mînca. Numai bucatele să fie gata mai devreme, pentru că dumisale îi este a mînca. NEGRUZZI, S. I 82. Mi-e (ți-e etc.) că... (sau să nu... ) (urmat de viitor sau de prezentul cu sens de viitor) = mă tem (te temi etc.) că... (sau să nu... ). Mi-e că n-o să te ia, tovarășe. DUMITRIU, N. 263. Sînt bătrîn... și mi-e să nu poticnesc. ISPIRESCU, L. 21. Mi-i să nu mă scoți din sărite. CREANGĂ, P. 152. 4. (Impersonal, urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Cînd fu a se boteza pruncul. ISPIRESCU, M. V. 4. Și de-a fi să mor În cîmp de mohor, Să spui lui Vrîncean. ALECSANDRI, P. P. 2. Cînd este a se face vreo înmormîntare, obiceiul antic cere a se așeza poduri in calea mortului. id. ib. 140. ◊ (Urmat sau precedat de o noțiune temporală; adesea pleonastic) Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit. COȘBUC, P. I 55. Iar cînd fuse într-o zi tocmai cînd copilul împlinea cincisprezece ani... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Rar, la forme personale) Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. 5.(De obicei impersonal; mai ales la imperfect urmat de un conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia, chipul să... Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o mai facă. CREANGĂ, P. 86. ♦ A se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pînă să... Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți [salatele]. CREANGĂ, P. 210. Eram șă-ți țes o haină. EMINESCU, N. 9. Mă puse întîi la buchi, dar văzînd că într-o zi era să mă înăduș... hotărî a-mi spune singur tabla [înmulțirii]. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) Era mai (mai) sau aproape, p-aci (p-aci), cît p-aci (sau pe ce), tocmai, (mai rar) puțin era = puțin lipsea să se întîmple (ceva). Cînd era mai să-i ajungă, să uită fata-ndărăpt. RETEGANUL, P. I 39. Strîngîndu-l tare în brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. 6. (Urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. Nici că e de gîndit. ISPIRESCU, L.m 253. Oare nu-i de făcut vreo șmichirie, pănă mai este încă vreme? CREANGĂ, P. 321. C. Verb auxiliar. I. Construit cu un participiu variabil, servește la formarea conjugării pasive. Nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 303. Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Cu repetarea pleonastică a participiului) Fost-am fost trimiși cu bine Din Suceava cătră tine. ALECSANDRI, P. A. 97. II. Construit cu un participiu invariabil formează timpuri compuse ale conjugării active. 1. Cu viitorul I se formează viitorul anterior. Vom putea sta de vorbă numai cînd voi fi terminat de scris. 2. Cu condiționalul prezent se formează perfectul optativ condițional. Zidul pieri ca și cum n-ar fi mai fost. ISPIRESCU, L. 26. Tu ești uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. NEGRUZZI, S. I 65. 3. Cu conjunctivul prezent se formează perfectul conjunctivului. Frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa. CARAGIALE, O. I 45. 4. Cu infinitivul se formează perfectul infinitivului. Se poate lăuda a fi învățat meșteșugul în timp foarte scurt. 5. Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului se formează prezumtivul prezent și perfect. Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. Oare așa fel de tineri să se fi aflînd mulți în lume? DRĂGHICI, R. 7. III. Construit cu un participiu invariabil sau cu gerunziul, servește la alcătuirea formelor perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect. Tocmai pe cînd părerea de rău îl ajunsese și, mai și decît pînă aici, erau trecînd printr-o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 109. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Te-ai fost dus. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: prez. ind. sînt (familiar îs, prescurtat -s), ești (pronunțat iești), este (pronunțat ieste, prescurtat e, îi, i-), sîntém (accentuat și sî́ntem), sînteți, sînt; imperfect eram (pronunțat ieram); perf. s. fui (regional fusei); conjunctiv să fiu; imperativ pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost.
O5 pron. pers. v. el.
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și griul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.
VROÍ vb. IV v. voi.
!Domnía Lui loc. pr., g.-d. Domníei Lui; pl. Domníile Lor
e3 vb. v. fi
ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
erá v. fi
erái v. fi
erám v. fi
eráți v. fi
eráu v. fi
éste v. fi
ești v. fi
fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteți; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi / fui, 1 pl. fusérăm / fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiínd (fi-ind); part. fost
fi1 (literă grecească) s. m., pl. fi; φ, Φ
fíe2 vb. v. fi
fii v. fi
!fiínd că (dat ~) loc. conjcț.
fui v. fi
fúrăm v. fi
fuséi v. fi
fusérăm v. fi
fusésem v. fi
fuséserăm v. fi
i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
i-, -i, -i- vb. v. fi
i-a pr. + vb. aux. (i-a dat)
i-ar pr. + v.b aux. (i-ar da)
i-au pr. + vb. aux. (i-au dat)
i-e pr. + vb. (i-e frig)
i-i1 pr. + pr. (banii i-i dau)
i-i2 (reg.) pr. + vb. (i-i frig)
îi1 pr. v. ea, el
îi2 vb. v. fi
îs v. fi
l-, -l, -l- v. el
l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)
l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)
l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)
le-, -le, -le- v. el, ea
le-o1 pr. + vb. aux. (le-o da)
le-o2 pr. + pr. (le-o dă)
li, li-, -li- v. ea, el
lor v. ea, el
lui2 pr. v. el
lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)
mi-i pr. + pr. (mi-i dă)
n-o1 adv. + pr. (n-o cunoaște)
ne-o2 pr. + pr. (ne-o dă)
*nu-l adv. + pr. (nu-l văd)
o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
-s v. fi
s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă)
s-o2 pr. + vb. aux. (s-o duce)
sale3 / a sále v. său1/ al său
sunt v. fi
súntem v. fi
súnteți v. fi
și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)
și-l2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-l închipuie)
și-o2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-o închipuie)
ți-e pr. + vb. (ți-e cald)
*ți-i2 (pop.) pr. + vb. (ți-i frig)
v-o1 pr. + pr. (v-o dă)
va2 vb. v. vrea2
voi3 v. vrea2.
vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvață), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-
el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
fi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. ești [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéți/súnteți, imperf. 1 sg. și pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. și pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiți; ger. fiínd; part. fost
fiínd că vb. + conjcț.
găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.
Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor
Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.
úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.
EA pron. dânsa, dumneaei. (~ ce zice?)
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitați.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.
LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
A fi ≠ a lipsi
eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. ele < ĭllae, gen. ei < ĭllaei (pl. lor < ĭllorum), acuz. o < *eaua < ĭllam. Cf. el, iele.
el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. lui < ĭlluĭ (pl. lor < ĭllōrum), dat. îi < ĭllĭ (pl. le < ĭllis), acuz. l < ĭllum, nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
fi (sunt, fost), vb.1. A ființa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menține. – 8. A fi de față. – 9. A avea loc, a se ține. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. să) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireș megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la că cu gerunziul fiind. Der. fire, s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație; înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (var. înv. hireș), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireșie, s. f. (înv., natură); firește, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv. Ființă, s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -ință, cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). – Der. ființa, vb. (a exista, a se afla); ființesc, adj. (înv., real); neființă, s. f. (inexistență); desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înființător, adj. (fondator).
o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
vreá (vreáu, vrut), vb.1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.
EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa
A FI sunt intranz. I. (cu funcție de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea ființă; a ființa; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de față; a se găsi într-o anumită situație. Cartea este pe masă. Am fost la lucru.A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situație critică. 3) A-și avea obârșia; a se trage; a proveni. De unde ești? 4) A se afla în viață; a trăi; a viețui. El nu mai este.Cât vom fi și vom trăi până la sfârșitul vieții. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut.A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcție de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ și urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu știu cum) a nu îndrăzni; a se rușina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcție de verb semiauxiliar) Era s-o pățească. Îi era a cânta. IV. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri și timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883).
el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].
fi (a) v. 1. a avea ființă, a exista, a subsista; 2. a se afla. [Lat. FIERI].
o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi in sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].
sunt v. 1. întrebuințat ca auxiliar pentru formarea verbelor, pasive: sunt lăudat; 2. a exista: asta nu este; 3. a aparține: cartea este a mea; 4. a fi originar: este din Brăila; 5. a se afla: Slatina este pe Olt [Vechiu-rom. sânt = lat. SUNT (a treia persoană a pluralului luată ca singular)]. V. fi.
Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.
Valul lui Traian m. V. Troian.
vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].
1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac’ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!
pron. Greșit scris îld. ĭa = dînsa.
ea..., greșit scris îld. ĭa...
el, V. ĭel.
éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne? Este. Nu maĭ este.
fi și (est, pop.) hi, inf. de la sînt.
hi verb, V. sînt.
2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica.
2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
3) -ĭ verb. Est. Enclitică îld. îĭ (e, este): nu-ĭ nimica.
1) ĭa, pron. f. de la ĭel, pl. ĭele, gen. al ĭeĭ. – Greșit scris ea. V. ĭel.
ĭáste, V. este.
ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă lor, Doamne!
ĭéste, V. ĭaste.
1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i.
3) îĭ, formă estică îld. e: aicĭ îĭ bine, casa îĭ (saŭ casa-ĭ) albă. V. sînt.
2) îĭ, pron. personal m. la ac. pl.: pe aceștĭ oamenĭ îĭ văd, pe aceĭa nu-ĭ văd.
îl, V. -l și l-.
î́s și -s, prescurtare din sînt cînd nu e accentuat, ca: îs aicĭ, nu-s aicĭ.
î́șĭ, V. și (pron.)
-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals ’l.
le (vechĭ și ), pron. personal neaccentuat la dativ m. și f. pl. și la ac. f. pl. (de aceĭașĭ orig. cu el și lor, și anume d. lat. ĭllos, ĭllas). Lor: le-am dat și lor ceva. Pe ele: le-am văzut pe ele.
lu, V. ĭel.
luĭ, V. ĭel.
4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa”, care, pin disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s’a redus la ă: rugatu ă am s’a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s’a redus la o și s’a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las’o (din lasă-o), bate-o, n’o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).
2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).
1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.
2) -s, formă enclitică îld. îs=sînt: eŭ nu-s mort, eĭ nu-s acolo.
2) sînt, fost, a fi și (est, pop.) hi v intr. (lat. sĭm, sĭmus, sĭtis, sĭnt [cl. sum, sŭmus, estis, sunt], de unde s’a făcut sîm [azĭ – sînt] sem, apoĭ sîntem, [azĭ sîntém], set [apoĭ sîntețĭ, azĭ sîntéțĭ], sînt. Ești, e și este vin din es, est. Erám din éram, erámus. Fuĭ din fui. Fusét [azĭ fusesețĭ] din fuissetis. Fiŭ, să fiŭ din fiam. Fire din fieri. Fost e o formă analogică din fuistes, ațĭ fost, orĭ fuissetis, ațĭ fi fost ș. a.). Se întrebuințează ca ajutător la formarea pasivuluĭ: a fost prins. Exist, ființez: este Dumnezeu. Îs proprietatea (cuĭva), am ca stăpîn, îs de la, țin de: carte asta e a mea, insula Șerpilor e a Romăniiĭ, acest șurub e al mașiniiĭ (maĭ des: de la mașină). Îs originar: eu îs din Galați. Mă aflu, mă găsesc, îs situat: trupa e pe deal, orașu e ’n vale. Mă fac, devin: ca să fiĭ căpitan, trebuĭe să știĭ multe. Mĭ-e a, doresc, mĭ-e poftă: mĭ-e a mînca. Mĭ-e că, mĭ-e frică că: mĭ-e că mă vede. Era să, era aproape să, se putea să: era să zic, era să cad. Aicĭ e de mine, aicĭ e loc p. mine, aicĭ trebuĭe să trăĭesc eŭ, aicĭ îmĭ place mie! – Cînd se accentuiază și după maĭ se zice sînt, éste (maĭ exact, ĭeste); cînd nu, îs, e (maĭ exact ĭe, în est iĭ): Eștĭ viteaz? Sînt! Sînt vitejĭ? Sînt! Este viteaz? Este! Maĭ este vin? Nu maĭ este! Maĭ sînt mere? Nu maĭ sînt! Neaccentuat: nu-s eŭ de vină. Cine e (cine-ĭ) acolo? Nu-s parale. Îs bolnav. Îs prea mulțĭ.- Sunt, suntem, suntețĭ, îs latinizme inexistente în limba românească.
sunt, V. sînt.
1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.
șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ.
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.
veĭ, V. voĭ 1.
vețĭ, V. voĭ 1.
2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).
2) vom, V. voĭ 2.
vor, V. voĭ 21.[1]
2) vraŭ, V. vreaŭ.
vreŭ, V. vreaŭ.
vroĭ, V. vreaŭ.
EL pron. dînsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
FI vb. 1. a exista, a trăi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 2. a dăinui, a dura, a exista, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 3. a se afla, a exista, a se găsi, (pop.) a sta. (~ acolo mărfuri de bună calitate.) 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul ~ pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (~ printre invitați.) 6. a se afla, a se găsi, a se situa, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul ~ pe Olt.) 7. a domicilia, a locui, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. șl reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama ~ la Bacău.) 8. a avea, a exista, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 9. a constitui, a forma, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea principală a lucrării.) 10. a însemna, a semnifica. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 11. a se întîmpla, a se petrece. (Cum a ~?) 12. a proveni, a se trage. (De unde ~?) 13. a trebui, a urma. (Cînd va ~ să plec.) 14. a costa, a face, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?)
LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)
ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.
VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)
Aea (sau Ea) 1. Nimfă urmărită de zeul apei, Phasis, și metamorfozată într-o insulă, cu același nume. 2. Cetatea de scaun a lui Aeetes, regele Colchidei.
ADHUC SUB IUDICE LIS EST (lat.) procesul este în curs de judecare – Horațiu „Ars poetica”, 78. Referire la originea controversată a distihului elegiac. Indică, în genere, o chestiune neelucidată.
ALEA IACTA EST (lat.) zarurile au fost aruncate – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 32. Cuvintele lui Cezar la trecerea Rubiconului. Potrivit legilor Republicii nici un general roman, venind din nordul Italiei spre Roma, nu avea voie să treacă acest râu în fruntea armatei pe care o comanda. Indică o decizie irevocabilă, luată după îndelungi ezitări.
ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.
ANCH’ IO SONO PITTORE (it.) sunt și eu pictor – Exclamație atribuită lui Coreggio în fața tabloului „Sfânta Cecilia” al lui Rafael. Are un sens dublu: admirativ și stimulativ.
ANTHROPOS ON TUT ISTHI KAI MEMNES AEI (Aυθρωποζ ων τοντ ϰχι μέμνηζ ἀει) (gr.) nu uita niciodată că ești om! – Maximă aparținând poetului grec Philemon. Constituie un apel pentru păstrarea unei condiții umane superioare în orice împrejurare.
ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.
AUTOS EPHA (Aὑτός ἔφα) (gr.) el însuși a spus – Formulă utilizată de discipolii lui Pitagora pentru a pune capăt unei dispute. Argument fără replică. V. și Ipse (magister) dixit.
AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.
BREVIS ESSE LABORO, OBSCURUS FIO (lat.) mă străduiesc să fiu scurt și devin obscur – Horațiu, „Ars poetica”, 25. O exprimare prea concisă devine uneori neclară.
CAESAR NON SUPRA GRAMMATICOS (lat.) împăratul nu este mai presus de gramatici – Replică dată lui Sigismund de Luxemburg când, corectat de arhiepiscopul Placentius pentru o greșeală gramaticală, ar fi spus: „Ego sum rex Romanus et supra grammaticam” („Sunt împărat roman și mai presus de gramatică”). V. și Non est princeps supra leges, sed leges supra principem.
CAETERA DESIDERANTUR (DESUNT) (lat.) celelalte sunt de dorit (lipsesc) – Mențiune pe o lucrare considerată incompletă.
CARTHAGINEM ESSE DELENDAM V. DELENDA (EST) CARTHAGO.
COMPARAISON N’EST PAS RAISON (fr.) comparația nu este rațiune – Comparația nu poate fi invocată drept argument.
DELENDA (EST) CARTHAGO (lat.) Cartagina trebuie (să fie) distrusă – Adagiu dedus din „Ceterum censeo, Carthaginem esse delendam” („Pe de altă parte, socot că Cartagina trebuie distrusă”), cuvinte prin care Cato cel Bătrân își încheia discursurile în Senat, reamintind romanilor că orașul împotriva căruia purtaseră un război îndârjit constituie o permanentă amenințare pentru ei. În sens larg, idee obsedantă.
DIGNUS EST INTRARE (lat.) este demn să intre – „Dignus este intrare in nostro docto corpore” („Este demn să intre în învățatul nostru corp”). Formulă solemnă de acordare a titlului de doctor în universitățile medievale, păstrată până astăzi în unele țări. Are uneori un sens glumeț.
DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.
EA, divinitate asiro-babiloniană. Zeu al înțelepciunii, patron al apelor pământene și subpământene. Una dintre cele trei divinități supreme, alături de Anu și Enil.
EL CANO (ELCANO, DEL CANO), Juan Sebastián (c. 1476-1526), navigator spaniol. A participat la prima expediție maritimă în jurul lumii, inițiată și condusă de Magellan (1519-1522), pe care a continuat-o după moartea acestuia, fiind, de fapt, primul care a încheiat înconjurul Pământului.
EL FERROL DEL CAUDILLO (EL FERROL) [del caudiλo], oraș în NV Spaniei (Galicia), pe țărmul Oc. Atlantic; 86,3 mii loc. (1990). Port militar. Constr. și reparații navale. Prelucr. metalelor și a lemnului; produse chimice; conserve de pește.
EL PASO [el pæsou], oraș în SE S.U.A. (Texas), port pe Rio Grande; 650 mii loc. (1991, cu suburbiile). Aeroport internațional. Metalurgia cuprului, prelucr. petrolului, conf., ind. alim. (carne). Centru comercial (bumbac, legume și fructe). Turism. Universitate.
EST ESCIO POROH V POROHOVNIȚAH (ЕСТЬ EЩË ПOΡOX B ПOΡOXOBНИЦAX) (rus.) mai este praf de pușcă în corneci – Gogol, „Taras Bulba”. Răspunsul cazacilor la întrebarea lui Taras Bulba. Exprimă hotărârea de a nu te da bătut și de a rezista tuturor vitregiilor.
EST MODUS IN REBUS (lat.) este o măsură în toate – Horațiu, „Satirae,” I, 1, 106. Orice exces este reprobabil.
FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, facă-se voia Ta! – Cuvinte din rugăciunea „Pater Noster” (Tatăl nostru) care se folosesc când cineva își exprimă, cu resemnare, acordul sau supunerea față de o hotărâre sau decizie.
GISEH (EL GÂZA, AL-JῙZAH) [el ghízəl], oraș în Egipt, pe Nil, în apropiere de Cairo; 2,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Important centru de comunicații și comercial. Fabrici de țigarete, încălț., băuturi. În apropiere se află vestitul complex de monumente antice: piramidele lui Kheops, Khefren, Mykerinos și Marele Sfinx. Turism.
GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.
GRECO, El ~ (Domenikos Theotokúpulos, zis ~) (1541-1614), pictor spaniol de origine greacă. A studiat în Italia. Influențat mai ales de Tintoretto. În 1577 s-a stabilit în Spania, la Toledo. Sub înrâurirea artei bizantine și a misticismului Contrareformei, se depărtează de de realismul Renașterii și se apropie de preocupările formale și de spiritul manierismului. Caracteristica operelor sale este transfigurarea realului prin coloritul rece, intens și strălucitor, ritmul ascensional și expresivitatea dramatică a personajelor alungite, simțul ascuțit al observației, darul de a scruta și caracteriza în adâncime o fizionomie („Înmormântarea contelui de Orgaz”, „Sf. Mauriciu sau Martiriul celor 10.000 de tebani”, „Apostolii Petru și Pavel”, „Laocoon”, „Adorația păstorilor”, „Logodna fecioarei” – ultimele două aflate în Muzeul Național de Artă al României).
HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.
HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.
HOC ERAT IN VOTIS (lat.) asta îmi era dorința – Horațiu, „Satirae”, II, 6, 1. Sentiment de satisfacție deplină la îndeplinirea unei mari dorințe.
HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
HOMO HOMINI LUPUS EST (lat.) omul e lup pentru om – Plaut, „Asinaria”, 2, 4, 88. Cuvinte reluate de Bacon, Hobbes și de alți gânditori moderni pentru a ilustra degenerarea relațiilor dintre oameni, atunci când acțiunile lor sunt dirijate de un egoism rapace.
HOMO RES SACRA HOMINI (lat.) omul e lucru sfânt pentru om – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 95, 35. Replică la maxima lui Plaut: Homo homini lupus.
HOMO SUM: HUMANI NIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin – Terențiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umană.
HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.
I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.
IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.
ITA DIIS PLACUIT (lat.) așa le-a fost pe plac zeilor – Cuvinte care țin loc de explicație la o măsură ilogică sau arbitrară, dar definitivă. Au și un sens ironic.
ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.
J’Y SUIS, J’Y RESTE (fr.) aici sunt, aici rămân – Replică atribuită mareșalului Mac-Mahon, avertizat, după cucerirea fortului Malkov, de iminența atacului. Hotărâre neclintită de a nu ceda pozițiile.
JÉRID sau CHOTT EL-DJERID, depresiune în partea central-vestică a Tunisiei, la marginea Saharei, la 16 m alt.; 4,9 mii km2; lungime: 120 km; lățime: 60 km. În timpul ploilor de iarnă se transformă într-un lac sărat, iar în anotimpul secetos seacă. Izv. subterane alimentează oaza Tozeur, unde se cultivă curmali, legume și se cresc ovine.
L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.
L’HOMME EST NÉ LIBRE (fr.) omul s-a născut liber – J.-J. Rousseau, „Le contrat social”, I.
L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.
LACUL LUI BABAN v. Gura Caliței.
ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.
MINYA, EL ~, oraș în Egipt, pe dr. Nilului, la 235 km S de Cairo; 208 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. zahărului și a bumbacului. Piață agricolă. Centru turistic. Muzeu arheologic.
MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA (lat.) moartea este sfârșitul firesc, nu o pedeapsă – Cicero, „Pro Milone”, 37, 101.
NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) lucrurile firești nu sunt rușinoase – Principiu al Școlii cinice.
NE QUID NIMIS (lat.) nimic să nu fie prea mult – Terențiu, „Andria”, 61. Traducerea latină a devizei „Meden agan” (Mηδέν ἀγαυ) înscrisă pe frontonul templului din Delfi. Îndemn la cumpătare, la păstrarea măsurii.
NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecător în propriul său proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poți fi imparțial în judecarea propriei cauze.
NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.
NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.
NEMO PROPHETA IN PATRIA SUA (lat.) nimeni nu este profet în țara sa – Luca, 4, 24.
NIL TERRIBILE NISI IPSE TIMOR (lat.) nimic nu este de temut în afară de însăși teama – Fr. Bacon, „De dignitate et augmentis scentiarum”, II.
NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.
NON QUIA DIFFICILIA SUNT. NON AUDEMUS, SED QUIA NON AUDEMUS, DIFFICILIA SUNT (lat.) nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj, ele sunt grele – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 104, 26.
O3 pron. pers. v. el.
OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).
PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.
PER FAS ET NEFAS (lat.) prin ceea ce este și prin ceea ce nu este îngăduit (de zei) – Pe orice cale, fără a alege mijloacele.
PEȘTERA LUI EPURAN, peșteră în pod. Mehedinți, situată pe pârâul Ponorăț, la 425 m alt., în raza com. Cireșu, jud. Mehedinți. Lungimea galeriilor: 3.604 m. Descoperită și explorată în 1964. Este o peșteră ramificată și meandrată, cu galerii dispuse pe două niveluri (superior – fosil și inferior – activ) care intersectează nenumărate săli. Conține bogate și variate concrețiuni, cristale albe de calcit, stalagmite, stalactite, blocuri de prăbușire etc. Monument al naturii. Greu accesibilă.
PEȘTERA LUI PAHOMIE v. Polovragi.
PRAVILA LUI VASILE LUPU, culegere de norme de drept civil, vamal, fiscal și economic, cunoscută și sub numele de „Carte românească de învățătură”, primul cod de legi tipărit în limba română, care apare la Iași în 1646. Are ca principale izvoare o serie de norme ale legislației bizantine din sec. 7-8 (ex. legea agricolă și tratatul de drept penal al juristului italian Prospero Farisiacci, 1554-1618).
PULVIS ET UMBRA SUMUS (lat.) suntem pulbere și umbră – Horațiu, „Ode”, IV, 7, 16. Cenușă în urna funerară și umbră în Infern devenea omul, după moarte, în credința anticilor.
QUAE SUNT CAESARIS CAESARI V. REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO
QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.
[această definiție nu poate fi redistribuită]
QUOD NON EST IN ACTIS NON EST IN MUNDO (lat.) ceea ce nu este în acte nu este pe lume – Axiomă juridică potrivit căreia un lucru neconsemnat printr-un act este ca și inexistent.
REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO (lat.) dă-i Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu – Matei, 22, 21. La întrebarea fariseilor dacă trebuie să plătească tribut romanilor, Iisus a arătat o monedă pe care era gravată efigia împăratului și a dat acest răspuns. Sensul cuvintelor este: a da fiecăruia ce i se cuvine.
SALVADOR, El ~ v. El Salvador.
SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.
SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.
SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.
SINT UT SUNT, AUT NON SINT (lat.) să fie ceea ce sunt, sau să nu fie – Răspunsul papei Clement al XIII-lea la cererea de a modifica regulamentul Ordinului iezuiților. Atribuit în mod eronat lui L. Ricci, generalul acestui ordin. Expresia hotărârii ca o instituție să nu-și dezică sarcinile fundamentale, caracteristice.
SIT TIBI TERRA LEVIS (S.T.T.L.) (lat.) fie-ți țărâna ușoară – Inscripție funerară creștină reprezentată printr-un cerc tăiat de o cruce și având gravat în fiecare sfert de cerc inițiala unuia dintre cele patru cuvinte.
SLOBOZIA LUI IANACHE v. Slobozia (1).
TE HOMINEM ESSE MEMENTO (lat.) ține minte că ești om – Formulă prin care romanii atrăgeau atenția conducătorilor să acorde semenilor lor considerația cuvenită.
TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.
TESTIS UNUS, TESTIS NULLUS (lat.) un singur martor nu este martor – Adagiu de drept. Depoziția unui singur martor nu poate fi luată drept probă.
TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.
TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.
TUA RES AGITUR (lat.) e în interesul tău – Horațiu, „Epistulae”, I, 18, 84.
ULTIMA FORSAN (lat.) e poate ultima (oră) – Inscripție pe cadranul unor orologii. Clipa prezentă este, poate, ultima pe care o trăiești.
UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.
a (nu) fi văzut cu ochi buni de către cineva expr. a (nu) avea parte de încrederea sau bunăvoința cuiva.
a fi (toți) o apă și un pământ expr. (peior.d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc.
a fi (prost) făcut grămadă expr. (iron.) a fi prost / nerod.
a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară.
a fi Adesgo expr. (înv. -d. femei) a fi elegantă; a purta ciorapi de mătase.
A FI ARESTAT a ajunge la salamet, a cădea, a cădea în groapă / în harpon, a cădea pe bec, a fi dus la deal / la obor, a fi făcut ghem, a fi luat în chirie, a fi luat în bază, a fi pus în ramă, a intra dincolo, a intra în vinerea seacă, a intra la cucurigu / la ghilimele, a se lăsa cu halagea, a lua calea putreziciunii, a pescui, a se retrage cu torțe, a se turna cu fapt.
a fi atins de filoxeră expr. (iron.) a fi nebun.
a fi băgat la salată expr. (deț.) a fi închis la secția restrictivă.
a fi bărbat expr. (deț.) a rezista la bătaie.
A FI BĂTUT a intra în fabrică, a încasa o bătaie / mardeală / papară, a o lua în barbă / la bâză / la freză, a o lua la moacă / la ochi, a o lua pe coajă, a o lua peste bot, a mânca bătaie, a mânca papară.
a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.
A FI BEAT a se afuma, a da cu căciula-n câini, a se face, a se face afiș / cobză / cocă, a fura luleaua neamțului, a intra cu liftul în pom, a se îmbăta turtă, a lua ciocârlanul de coadă, a lua luleaua neamțului, a lua purceaua de coadă, a se machi, a se matofi, a se matoli, a se matosi, a mirosi a ceață, a se pili, a prinde prepelița / purceaua de coadă, a i se sui la cap, a se tămâia, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turci, a se turti, a umbla pe șapte cărări, a i se urca la cap, a se vărui, a se vopsi.
A FI BOGAT a avea cheag, a fi gros la pungă, a fi tare în gușă, a înota în aur / în bani.
a fi bolnav de nasulie expr. (adol., vulg.) a fi extrem de antipatic.
a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă.
a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită.
a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.
a fi dat cu șmulț expr. (înv.) 1. a fi la curent cu mersul evenimentelor. 2. a fi învățat cu greul. 3. (intl.) a fi versat / experimentat.
a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric.
a fi de brâu cu cineva expr. a fi în relații foarte apropiate cu cineva.
a fi domn (cu cineva) expr. a face o favoare (cuiva), a se purta frumos (cu cineva).
a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.
a fi dus la deal expr. (intl.) 1. a fi arestat. 2. a fi anchetat. 3. a fi închis.
a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).
a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă.
A FI EXAGERAT DE PRETENȚIOS a face grații / mofturi / mutre / nazuri / talente.
a fi față expr. 1. a fi prost. 2. a fi răuvoitor.
a fi față de pernă expr. v. a fi față.
a fi făcut din labă expr. (vulg.d. oameni) a fi mototol / prostănac.
a fi făcut ghem (de către cineva) expr. a fi lovit / bătut. 2. a fi arestat, a fi închis.
a fi făcut lampă expr. (cart.) a fi învins la o diferență mare de puncte; a pierde într-o manieră penibilă.
a fi gros la pungă expr. a fi foarte bogat.
a fi hoașcă bătrână expr. a avea experiență de viață; a avea multă rutină.
a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie.
a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.
a fi în budă / în pom expr. (reg., pop.) a avea necazuri mari.
a fi în bulan expr. (glum.) a avea noroc.
a fi în călduri expr. (pop.) 1. (d. mamiferele femele) a fi în perioada propice rutului. 2. (d. oameni) a se excita, a dori să facă dragoste.
a fi în cârdășie cu cineva expr. a se asocia cu cineva în scopul comiterii unor fapte ilegale.
a fi în dogoreală expr. (intl.) a fi căutat de poliție.
a fi în grațiile cuiva expr. a avea parte de încrederea / de bunăvoința cuiva.
a fi în ofsaid expr. 1. (în fotbal sau în hochei) a fi în poziție neregulamentară de joc în terenul advers. 2. (fig.) a acționa în mod necinstit, a comite un act ilegal. 3. (intl.) a nu fi la curent cu ultimele evenimente.
a fi în pijama cu cineva expr. a fi foarte bun prieten cu cineva; a fi în relații intime cu cineva.
a fi în Postul Mare expr. 1. (intl.) a executa o condamnare mare sau cea mai mare dintre condamnările primite până atunci. 2. (deț.) a nu primi rația de mâncare.
a fi în poziție expr. (d. femei) a fi gravidă.
a fi în primeneală expr. (intl.) a ieși de la închisoare.
a fi în rahat până în / la gât expr. (vulg.) a avea necazuri mari.
a fi în renovare expr. a fi internat în spital.
a fi în terță expr. (înv.) a nu avea bani, a avea o jenă financiară.
a fi în tragere expr. (intl.) a fi bine dispus.
A FI ÎNȘELAT a se fraieri, a înghiți corcodușa, a se lăsa dus cu preșul / cu zăhărelul, a se lăsa dus de nas, a lua plasă / țeapă, a se pârli, a pica de fazan, a se prăji, a pune botul, (d. bărbați) a purta coarne, a rămâne de fazan.
a fi într-o dungă / într-o parte expr. a fi nebun / țicnit.
a fi la cheremul / discreția cuiva expr. (pop.) a fi supus puterii abuzive sau capriciilor cuiva.
a fi la geam expr. (d. fete) a fi virgină.
a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.
a fi la largul tău și la strâmtul altuia expr. (iron.) a-ți lua libertăți excesive, deranjând pe cineva.
a fi la remorca cuiva expr. a depinde cu totul de cineva.
a fi lăsat la vatră expr. (mil.) a se elibera din armată; a trece în rezervă.
A FI LĂUDĂROS a se bărbieri, a-și burzului creasta, a se căca pe el, a se cocoși, a-și da aere / ifose, a se da artist / artizanat / crocant / grande / lebădă / mare / rotund, a se da mare sculă de basculă, a face pe boierul / pe nebunu’, a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz, a se împăuna, a-i muri (cuiva) lăudătorii, a se rupe în figuri, a se simți miez, a-și ține nasul pe sus, a umbla cu nasul pe sus, a umbla în bășini, a se umfla în pene, a i se umfla (cuiva) pipota, a nu-și vedea lungul nasului.
a fi leat cu cineva expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva.
a fi lovit de cutremur expr. (iron.) a fi fricos.
a fi luat în chirie expr. (intl.) a fi arestat.
a fi luat la bază expr. (intl.) a fi arestat de poliție.
a fi luat la dans expr. (intl.) a fi interogat, a fi luat la întrebări.
a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.
a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face.
a fi mai cu moț expr. a fi lăudăros / înfumurat.
a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.
a fi mai scumpă ața decât fața expr. (d. un lucru) a fi obținut cu un efort mai mare decât merită.
a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat.
a fi mână spartă expr. a fi risipitor / cheltuitor.
a fi mobilat la mansardă expr. a avea o cultură generală solidă, a fi școlit / învățat.
A FI NEBUN a avea o lampă arsă, a avea mușchi / pitici pe creier, a-i cânta sticleții în cap, a fi într-o dungă / într-o parte, a-i fila (cuiva) o lampă, a-i lipsi o doagă.
A FI NECINSTIT a călca strâmb, a umbla cu cioara vopsită, a umbla cu mega.
a fi nedospită expr. (d. fete) a fi virgină.
a fi negru în cerul gurii expr. 1. (d. câini) a fi rău. 2. (d. oameni) a afișa o atitudine caustică / ironică; a ironiza verbal.
A FI NELINIȘTIT a face treișpe-paișpe, a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini, a sta cu sufletul la gură, a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini.
A FI NOROCOS a avea bulan, a fi în bulan, a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap, a-i surâde norocul.
a fi numai craci expr. (d. femei) a avea picioarele lungi.
a fi numai gura de cineva expr. (peior.) a fi numai bun de gură, a fi lăudăros și ineficient.
a fi numai ochi și urechi expr. a fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur.
a fi numai piele și os expr. (d. femei) a fi slab / sfrijit / firav.
a fi numai urechi expr. a asculta cu atenție.
a fi ocnă mare expr. (intl.) v. a fi otravă mare.
a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine.
a fi pe dric / pe ducă / pe năsălie expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eșua.
a fi pe drojdie expr. a ajunge la fundul sacului, a nu mai avea nici un ban.
a fi pe fază expr. 1. a fi vigilent. 2. a fi stăpân pe situație. 3. a profita de o ocazie.
a fi pe felie expr. (intl.) a da lovitura.
a fi pe felie cu cineva expr. a fi prieten cu cineva, a se înțelege bine cu cineva.
a fi pe goană expr. (intl.) a-și părăsi domiciuliul pentru a se sustrage organelor de urmărire penală.
a fi pe nasoale expr. 1. (d. o situație) a fi dificilă / nefavorabilă. 2. (d. relațiile interpersonale) a fi încordat.
a fi pe roșu / pe stop expr. (eufem.d. femei) a fi la menstruație / la ciclu.
a fi pe șmen (cu cineva) expr. a lucra mână-n mână (cu cineva) (în operațiuni ilicite)
a fi pestriț la mațe expr. (pop.) 1. a fi rău la suflet. 2. a fi foarte zgârcit.
a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.
a fi piua-ntâi expr. (în limbajul copiilor) a-și exprima dorința de a face primul o activitate pe care doresc să o desfășoare mai mulți participanți.
a fi plecat la vâjâială expr. (intl.) 1. a ieși la plimbare. 2. a umbla după femei, a ieși la agățat. 3. a chefui, a petrece. 4. a ieși la furat.
a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.
a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva).
A FI PROST a da pe-afară de deșteptăciune, a fi față, a fi față de pernă, a fi făcut grămadă, a veni cu pluta pe conductă.
a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.
a fi pus la clift expr. (intl.) a fi îmbrăcat elegant.
a fi pus pe făraș / pe liber expr. a fi dat afară, a fi concediat.
a fi pus pe goană expr. (intl.) a fi urmărit de poliție.
a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat.
a fi răcit la gambetă expr. (iron., înv.) a fi aiurit, a fi ușor dezaxat.
a fi ridicat cu hoboca (de poliție) expr. (intl.) a fi luat cu forța, a fi dus cu mașina de intervenție a poliției.
A FI RISIPITOR a arunca (cu) banii pe fereastră, (d. alcoolici) a-și bea banii, a mânca banii cu lingura, a sparge (bani), a spânzura banii, a toca.
a fi rupt în coș de foame expr. (reg.) a fi foarte flămând.
a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda.
a fi scos de la naftalină expr. 1. a fi învechit / demodat / desuet. 2. a reveni în atenție după o lungă uitare.
a fi slobod la gură expr. a vorbi prea mult și fără jenă, depășind limitele bunei cuviințe.
a fi speriat de bombe expr. a fi sperios din fire, a fi alarmist fără motiv.
a fi sub papuc expr. (d. bărbați) a fi sub autoritatea deplină a soției / iubitei.
a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.
a fi tare în gură expr. (intl.) 1. a bârfi, a ponegri. 2. a fi intrigant. 3. a se certa urât; a face scandal.
a fi tare în gușă expr. (peior.) a fi bogat.
a fi tămâie / tufă de Veneția expr. a fi ignorant; a nu ști deloc.
a fi tobă de carte expr. a fi foarte învățat / instruit.
a fi tot o apă expr. (d. oameni) a asuda, a năduși, a transpira abundent.
a fi trecut prin ciur și dârmon expr. a fi experimentat / versat.
a fi tuns cicero expr. (deț.) a fi tuns la chelie / la zero.
a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor.
A FI UIMIT a-i cădea falca / fața, a-i cădea ochii-n gură, a-i cădea plombele, a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / crăcănat / cu gura căscată / mască / tablou, a-i sta (cuiva) ceasul.
a fi uns cu toate alifiile expr. a avea mare experiență; a fi versat; a nu putea fi înșelat.
a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.
a nu fi în apele lui expr. a nu se simți bine; a fi indispus.
a nu fi sănătos dacă nu... expr. a nu se putea abține de la ceva rău, a-i sta în fire să facă ceva rău.
a nu fi ușă de biserică expr. a-și îngădui abateri de la morala religioasă, a nu duce o viață pioasă.
a nu-i fi (cuiva) boii acasă expr. (pop.) a fi necăjit; a nu se simți bine.
a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.
a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa.
a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.
a-i fi cald cu dinții în gură expr. (adol.) a căuta motiv de ceartă sau bătaie.
a-i fi cu bănat expr. (reg.) a se supăra; a se simți jignit / ofensat.
a-i fi paralel / (perfect) perpendicular expr. a-i fi indiferent.
a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat.
c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!
ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda expr. v. ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba
e groasă! expr. situația e foarte gravă!
e pe bune expr. (stud.) situația e rezolvată; lucrurile stau bine.
e pe nasoale expr. (stud.) situația e gravă / incertă.
e pe vine expr. (glum.) vine imediat!; trebuia să apară din clipă-n clipă!
e tot un drac expr. 1. e la fel!; e totuna!. 2. mi-e indiferent!
fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil.
halal să-i fie! expr. (peior.) să-i fie rușine!
mingea este în terenul lui... expr. (pub.) cel care trebuie să-și asume răspunderea este...
pe când era bunica fată expr. demult, cu mult timp în urmă, pe vremuri
PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.
Tel Aviv, așa e viața expr. parafrază ironică a dictonului franțuzesc „C’est la vie!” (folosită în legătură cu emigrarea în Israel a unei mari părți a evreilor români).
tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi!
ți-e cald cu dinții în gură? expr. (adol.) stai cuminte, să nu iei bătaie!
ÎS – formă populară de ind. prez. a verbului a fi. Eu îs...; ei / ele îs... – V. fi [DEX ’98]

îi dex online | sinonim

îi definitie

Intrare: el
el
Intrare: fi
fi verb grupa a IV-a conjugare neregulată
Intrare: vrea
vrea 1 vb. conjugarea a VIII-a grupa a II-a verb tranzitiv
vrea 2 vb. aux. tranzitiv verb
vroi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
voi 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
va 1 vb. defectiv intranzitiv verb
Intrare: îi
îi