țâțâit

ȚÂȚÂÍT, țâțâituri, s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

ȚÂȚÂÍT s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

ȚIȚIÍT s. n. v. țîțîit.

ȚÎȚÎÍT s. n. (Și în forma țițiit) Faptul de a țîțîi; (concretizat) sunetul produs. 1. v. țîțîi (1). Cînd îl prinzi în mînă și-l pui la ureche [scripcarul] produce un fel de... țițiit, ca și cînd ar cînta cineva dintr-o scripcuță sau cobză. MARIAN, INS. 101. 2. v. țîțîi (3). Își strînge buzele și scoate un fel de țîțîit. ȘEZ. IV 32. – Variantă: țițiít s. n.

țâțâít s. n., pl. țâțâíturi

țâțâít s. n., pl. țâțâitúri