țârâi

ȚÂRÂͲ, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura¹. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr¹ + suf. -âi.

ȚÂRCÂÍ vb. IV v. țârâi².

ȚÂRÂͲ, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura¹. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr¹ + suf. -âi.

ȚÂRCÂÍ vb. IV v. țârâi².

ȚÎRÎ͹, pers. 3 țî́rîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie

țârâí (a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiéște, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiáscă

ȚÂRÂÍ vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a țâțâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.

A ȚÂRÂ͹ pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi

țî́rîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ.

țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita.

ȚÎRÎI vb. 1. a picura, a țîrcîi. (Chiuveta ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrcîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.) 3. (rar) a sfîrîi, a țîțîi. (Greierii ~.) 4. a suna, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.)

țârâí, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâí, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER).