țurluire

ȚÎRLÎÍ, țî́rlîi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cînta în acest fel. Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țirlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. (În forma țîrlăi) Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. – Variante: țîrlăí, țurluí vb. IV.

ȚURLUÍ vb. IV v. țîrlîi.