țintuire

ȚINTUÍRE, țintuiri, s. f. Acțiunea de a țintui și rezultatul ei. – V. țintui.

ȚINTUÍRE, țintuiri, s. f. Acțiunea de a țintui și rezultatul ei. – V. țintui.

ȚINTUÍRE, țintuiri, s. f. Acțiunea de a țintui.

țintuíre s. f., g.-d. art. țintuírii; pl. țintuíri

țintuíre s. f., g.-d. art. țintuírii; pl. țintuíri

ȚINTUÍRE s. v. fixare.

ȚINTUIRE s. fixare, fixat, imobilizare, înțepenire, pironire, prindere, (rar) pecetluire. (~ unui obiect în cuie.)