țignal

ȚIGNÁL, țignale, s. n. Signal. Un țignal ascuțit ca un nechezat de mînz. SEBASTIAN, T. 188.

țignál (pop., fam.) s. n., pl. țignále

țignál s. n., pl. țignále

ȚIGNÁL s. v. fluierătură.

țignál (-le), s. n. – Fluierătură, mai ales a gardienilor. Fr. signal, germ. Signal, asimilate rădăcinii expresive țic-, cf. țiclete.

țignál n., pl. e (rus. signál, d. fr. signal, semnal. P. ț, cp. cu țarcă, țarțam). Pop. Semnal dat din șuĭerătoare, cum obișnuĭesc gardieniĭ de stradă. Șuĭerătoare cu care se dă semnale.

țignal s. v. FLUIERĂTURĂ.

a da țignale expr. (deț.) a face un apropo.

a trage țignale expr. (deț.) a face un apropo.