țevui

ȚEVUÍ, țevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece pe țevi firele de bătătură de pe bobine, mosoare, sculuri, cu ajutorul sucalei, înainte de a se introduce în suveică. – Țeavă + suf. -ui.

ȚEVUÍ, țevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece pe țevi firele de bătătură de pe bobine, mosoare, sculuri, cu ajutorul sucalei, înainte de a se introduce în suveică. – Țeavă + suf. -ui.

ȚEVUÍ, țevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece firele de bătătură de pe bobine sau sculuri pe țevi, cu ajutorul sucalei.

țevuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țevuiésc, imperf. 3 sg. țevuiá; conj. prez. 3 să țevuiáscă

țevuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țevuiésc, imperf. 3 sg. țevuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țevuiáscă

A ȚEVUÍ ~iésc intranz. (fire de bătătură) A depăna de pe mosoare sau sculuri pe țevi (cu ajutorul sucalei). /țeavă + suf. ~ui