șprițuire

ȘPRIȚUÍRE¹, șprițuiri, s. f. Acțiunea de a se șprițui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -țu-i-] – V. șprițui¹.

ȘPRIȚUÍRE¹, șprițuiri, s. f. Acțiunea de a se șprițui¹ și rezultatul ei. – V. șprițui¹.

șprițuíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. șprițuírii; pl. șprițuíri

șprițuíre s. f., g.-d. art. șprițuírii; pl. șprițuíri