șopru

ȘÓPRU, șopruri, s. n. Șopron. Au ținut [turmele] prin curți, sub șopruri, în țarcuri făcute în grabă. DUMITRIU, N. 199. Afară, Mitrea sta lîngă șopru, în preajma cailor. SADOVEANU, M. C. 17. Știința... se poate căpăta tot așa de bine într-un șopru, ca și într-un palat. ODOBESCU, S. III 349. Pl. și: (neobișnuit) șoapre (ODOBESCU, S. I 126).

ȘÓPRU s. v. șopron, șură.

șopru n. șopron: hambarele și șoaprele OD.

șopru s. v. ȘOPRON. ȘURĂ.

șópru, s.n. – v. șopron.