șicana

ȘICANÁ, șicanez, vb. I. Tranz. A sâcâi pe cineva pentru lucruri fără importanță, a căuta cuiva pricină, a face șicane; a agasa. – Din fr. chicaner.

ȘICANÁ, șicanez, vb. I. Tranz. A sâcâi pe cineva pentru lucruri fără importanță, a căuta cuiva pricină, a face șicane; a agasa. – Din fr. chicaner.

ȘICANÁ, șicanez, vb. I. Tranz. A sîcîi (pe cineva) pentru lucruri fără importanță, a căuta cuiva pricină (fără motiv justificat); a face șicane. Noi nu voim să șicanăm pe Caragiale cu acest sfîrșit. GHEREA, ST. CR. II 144.

șicaná (a ~) vb., ind. prez. 3 șicaneáză

șicaná vb., ind. prez. 1 sg. șicanéz, 3 sg. și pl. șicaneáză

ȘICANÁ vb. a sâcâi, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.)

ȘICANÁ vb. I. tr. A face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi. [< fr. chicaner].

ȘICANÁ vb. tr. a face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi. (< fr. chicaner)

A ȘICANÁ ~éz 1. tranz. (persoane) A produce șicane; a sâcâi fără motive serioase. 2. intranz. A umbla cu șicane. /<fr. chicaner

șicanà v. 1. a întrebuința șicane sau subtilități; 2. a intenta cuiva un proces fără cuvânt; 3. fig. a necăji pentru nimicuri.

*șicanéz v. tr. (fr. chicaner). Sîcîĭ pin chițibușurĭ, chinuĭesc pin formalitățile legiĭ în paguba dreptățiĭ. Necăjesc p. nimicurĭ.

ȘICANA vb. a sîcîi, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.)

A ȘICANA a băga strâmbe, a-i face cuiva zile amare / fripte, a pune (cuiva) strâmbe, a se ține de capul cuiva.