șezut

ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea; ședere. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în timpul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

ȘEZÚT, șezuturi, s. n. 1. Partea inferioară a corpului, pe care se sprijină omul atunci cînd stă jos; dos. Adam își suci șezutul. DUMITRIU, P. F. 7. Lovitura lui e ca a cornului de taur... Pe doi i-a despicat pînă-n șezut. DELAVRANCEA, O. II 155. ♦ Anus. Se introduce pe șezutul copilului nițel săpun de casă. ȘEZ. IV 22. 2. (Învechit) Locuință, domiciliu. Amîndoi cu șezutul și cu avutul în Focșani. ALECSANDRI, T. 400.

șezút¹ (faptul de a ședea) s. n.

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezút s. n., (anat.) pl. șezúturi

ȘEZÚT s. (ANAT.) dos, fund, popou, (rar) posterior, (pop.) cur, (fam.) popsi, (eufemistic) pardon.

ȘEZÚT s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

ȘEZÚT ~uri n. 1) v. A ȘEDEA 2) Extremitatea dorsală a corpului pe care se șade; dos; fund. /v. a ședea

șezut n. partea de dinapoi a corpului pe care se șade.

șezút n., pl. urĭ (d. șed). Euf. Partea din apoĭ a trupuluĭ, partea pe care șezĭ. V. cur 1.

ȘEZUT s. (ANAT.) dos, fund, popou, (rar) posterior, (pop.) cur, (fam.) popsi, (eufemistic) pardon.

șezut s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

șezut, șezuturi s. n. fese