întreprindere

ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Unitate economică de producție sau de comerț supusă unei conduceri unice. Sfaturile populare vor înființa întreprinderi zootehnice și, acolo unde au terenuri, clădiri, baze furajere etc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. Pe clădirea construcțiilor mecanice, pe o jumătate de perete, scrie: Ordine și disciplină în întreprindere, colaborare între muncitori și tehnicieni. CĂLUGĂRU, O. P. 371. 2. Acțiune, lucru, treabă pornită din inițiativă personală. Plecă, după ce puse la cale tot ce găsi că e bine să facă, ca să scape cu față curată din această întreprindere. ISPIRESCU, L. 220. Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare. ALEXANDRESCU, P. 134.

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

întrepríndere s. f. (sil. -prin-) prindere

ÎNTREPRÍNDERE s. firmă, obiectiv, unitate, (ieșit din uz) stabiliment. (~ economică.)

ÎNTREPRÍNDERE s.f. 1. Acțiune pornită din inițiativă personală. 2. Unitate economică de producție, de prestare de servicii sau de comerț. [< întreprinde].

ÎNTREPRÍNDERE s. f. 1. acțiune pornită din inițiativă personală; rezultat al unei activități. 2. unitate economică de producție, de construcții, prestări de servicii sau de comerț. (< întreprinde)

ÎNTREPRÍNDERE ~i f. 1) Unitate economică (de producție, de comerț sau de servicii sociale) care are o conducere unică. ~ de stat. 2) Acțiune începută din inițiativă proprie. [G.-D. întreprinderii] /v. a întreprinde

întreprindere f. 1. plan format ce se pune în execuțiune; 2. facerea unei lucrări, furnisare în anumite condițiuni: întreprinderea unei clădiri.

*întrepríndere f. Executarea unuĭ proĭect: întreprinderea canaluluĭ Suezuluĭ fu o operă colosală. Facerea saŭ furnisarea unuĭ lucru în anumite condițiunĭ, antrepriză: întreprinderea uneĭ șosele.

ÎNTREPRINDERE s. unitate, (ieșit din uz) stabiliment. (O ~ tipografică.)

ÎNTREPRINDÉRE (< întreprinde) s. f. 1. Orice afacere care comportă un risc. 2. Unitate economică care își asumă responsabilitatea combinării tehnico-economice optime a factorilor de producție în care lucrătorii au, de regulă, calitatea de salariați și a cărei funcție economică principală este producerea bunurilor materiale și serviciilor destinate vânzării. În funcție de numărul de salariați, de cifra de afaceri anuală și de alte criterii, î. sunt grupate în: mici, mijlocii și mari. După statutul lor juridic, prin care se definesc responsabilitățile și drepturile proprietarilor, se disting: î. individuale, care aparțin unei singure persoane fizice și î. organizate sub formă de societăți comerciale, care au personalitate juridică și reunesc mai multe persoane care își aduc contribuția la capitalul î. (cele mai numeroase sunt societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni). ◊ Î. publică = î. aflată în proprietatea integrală a statului sau controlată de stat și care furnizează bunuri și servicii destinate publicului.

întreprindere, întreprinderi s. f. (intl., glum.) închisoare, penitenciar.