întremare

ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a se întrema și rezultatul ei; restabilire, refacere a puterii, a vigoarei, a sănătății. Oștile, sleite de puteri... aveau mare nevoie de odihnă, de întremare. ODOBESCU, S. III 597.

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

întremáre s. f., g.-d. art. întremării

ÎNTREMÁRE s. (MED.) 1. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială,(înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 2. fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ lui după boală.)

Întremare ≠ îmbolnăvire

întremare f. însănătoșire, reconvalescență.

ÎNTREMARE s. (MED.) 1. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 2. fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ lui după boală.)