înfumura

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

înfumurá vb., ind. prez. 1 sg. înfumuréz, 3 sg. și pl. înfumureáză

ÎNFUMURÁ vb. v. îngâmfa.

A SE ÎNFUMURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se îngâmfa; a se împăuna. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se îngâmfa; a se împăuna. /în + fumuri

înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.

înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.

ÎNFUMURA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se ingîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta fără temei!)