închirci

ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. A se chirci. Pînă țăranul să-și facă și boierescul, cirta (= ogorul) lui se închircește, i-o îngălbinește mohorul și pălămida. SEVASTOS, N. 332.

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

închircí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 sg. și pl. închirceáscă

ÎNCHIRCÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. pipernici.

A SE ÎNCHIRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se ghemui (la pământ); a se face mic. 2) (despre plante) A nu se dezvolta îndeajuns. /în + a chirci

chircésc (mă) v. refl. (var. din a se zgîrci). Nu cresc destul, mă pipernicesc, degenerez: om, copac chircit. Mă stîrcesc, mă pitulez. Fig. Casă chircită, joasă, scundă, umilă. Inimă chircită, strînsă de întristare. – Și mă închircesc.

închircésc, V. chircesc.

ÎNCHIRCI vb. 1. a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se strînge, a se zgîrci, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se tîmbuși, (Olt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (Se ~ de durere.) 2. a se chirci, a degenera, a se pipernici, a se sfriji, a se zgîrci, (înv. și reg.) a scădea, (reg.) a se izini, a se șiștăvi, (prin Ban.) a se micicula, (Mold. și Bucov.) a se prizări, (prin Olt.) a se tîrcăvi. (Planta s-a ~.)