împovărat

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Năpădit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu povară, îngreuiat. Carul împovărat rămăsese cu mult în urmă. SADOVEANU, O. VII 56. ◊ Fig. După ce povesti toate, rămase împovărat la locul său și-i tremurară mînile. SADOVEANU, Z. C. 272. Nu și-ar putea plăti trecutul întreg și ar mai rămînea împovărați și pentru viitor. REBREANU, R. I 261. Sufletu-mi împovărat De-o iubire moartă, Se ridică nempăcat Și cu el o poartă. TOPÎRCEANU, B. 84.

ÎMPOVĂRÁT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)

ÎMPOVĂRAT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)