zbânțuire

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit¹, zbânțuitură. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit¹, zbânțuitură. – V. zbânțui.

ZBĂNȚUÍRE, zbănțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbănțui; zbenguială.

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui; zbenguială.

zbânțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri

zbânțuíre s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri

ZBÂNȚUÍRE s. v. joacă.

ZBÎNȚUIRE s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)