wolfram

WÓLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenușiu-deschis (în stare compactă) sau cenușiu-închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.

WÓLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenușiu deschis (în stare compactă) sau cenușiu închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.

WÓLFRAM s. n. Metal dur, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. Cota-parte a Chinei în producția mondială de wolfram reprezintă aproximativ 40%, ceea ce o plasează pe primul loc în lume. Lupta de clasă, 1953, nr. 12, 68. Pronunțat: volfram.

WOLFRÁM s. n. Metal dur, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. [Pr.: volfram] – Fr. wolfram (germ. Wolfram).

wólfram (element chimic) s. n.; simb. W

wólfram s. n., pl. wólframuri; simb. W

WÓLFRAM s. (CHIM.) tungsten.

WÓLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan și de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].

WÓLFRAM s. n. metal dur, alb, lucios, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale etc.; tungsten. (< germ. Wolfram, fr. wolfram)

WOLFRÁM n. Metal dur, greu, de culoare albă, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice și a oțelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram

*wólfram n. Chim. Corp simplu tetravalent cu o greutate atomică de 184. – Se numește și tungsten.

WOLFRAM s. (CHIM.) tungsten.

WÓLFRAM (< germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400°C, p. f. c. 4.700°C, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se găsește în natură sub formă de wolframit, scheelit și alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale, a aparaturii chimice și sub formă de carbură, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele în 1783. Sin. tungsten.