văpăi

VĂPĂÍ, pers. 3 văpăiește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A arde cu văpăi. [Var.: văpăiá vb. I] – Din văpaie.

VĂPĂIÁ vb. I v. văpăi.

VĂPĂÍ, pers. 3 văpăiește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A arde cu văpăi. – Din văpaie.

VĂPĂÍ vb. IV v. văpăia.

VĂPĂIÁ, văpăiez, vb. I. Intranz. (Învechit) A arde cu flacără. Un foc de surcele văpăia pe vatră. ODOBESCU, S. I 153. Focuri de surcele De departe văpăiati. VĂCĂRESCU, P. 12. ◊ Fig. (În personificări) Tu lună! scînteiezi, Și prin desiș, în crînguri, ca flăcări văpăiezi. ODOBESCU, S. I 28. – Variantă: văpăí, văpăiesc, vb. IV.

văpăí / văpăiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. văpăiéște / văpăiáză, imperf. 3 sg. văpăiá; conj. prez. 3 să văpăiáscă / să văpăiéze

văpăí/văpăiá vb., ind. prez. 3 sg. văpăiéște/ văpăiáză, imperf. 3 sg. văpăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. văpăiáscă/văpăiéze

văpăì v. a scoate văpăi: un foc de surcele văpaia pe vatră OD.