vâslă

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VÎ́SLĂ¹, vîsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se pune în mișcare și se conduce o ambarcație, avînd o parte mai lată care lovește apa și o coadă lungă de care ține vîslașul; lopată, ramă, băbaică. Stătea nemișcată, cu vîsla în mînă să cîrmuiască barca. DUMITRIU, N. 289. Vîslașul... trăgea din răsputeri la vîsle ca să ajungă. ISPIRESCU, L. 237. Vreme nu pierdea, Cu vîsla vîslea. TEODORESCU, P. P. 650.

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslă (unealtă, coardă de viță) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.

vîslă (-le), s. f. – 1. Pală. – 2. Lopată, ramă. – 3. Șirag de fructe, de struguri. Sl. veslo (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81), cf. bg., slov. veslo. – Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă); vîslaș (var. înv. vîslariu), s. m. (persoană care vîslește), cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli).

VÂSLĂ ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; lopată. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo

văslă f. lopată de mânat o corabie. [Slav. VESLO].

2) vî́slă f., pl. e (bg. vislo, svislo și sveslo). Munt. Clădărie.

1) vî́slă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. veslo). Ramă, lopată de mînat luntrea. Dun. Opacină, lopată maĭ scurtă și maĭ lată cu care pescaru, șezînd la coada uneĭ luntri micĭ (oranițe ș. a.), ține cîrma cînd trage altu la lopețĭ, ĭar cînd e singur, se servește de ĭa și la mînat, și la cîrmit în acelașĭ timp. Mare lopată de băgat și de scos pînea din cuptor. Căuș mare. – Vechĭ vî́nslă.

vîslă s. v. LOPATĂ. MĂNUNCHI.

VÎSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

a da la vâsle expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

vâslă, vâsle s. f. 1. mână. 2. ureche clăpăugă.