vână

VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. a-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ◊ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. ◊ Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

VÎ́NĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sanguin de diferite mărimi, care duce sîngele de la organe și țesuturi la inimă (v. venă); p. ext. (familiar) orice vas sanguin. Îl apucă de cheotoarea cămășii, sucind-o așa încît vinele lui Ion se umflau, iar fața i se roșea. REBREANU, I. 39. Pe fruntea lui brobonată de sudoare, o vină albastră se umflase de credeai că stă să plesnească. SANDU-ALDEA, U. P. 11. Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă, ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. A-i îngheța (sau a-i sta, a i se slei) cuiva sîngele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. Sărmana fată simți sîngele sleindu-se în vinele sale. NEGRUZZI, S. I 28. A nu avea picătură de sînge în vine = a fi foarte slab, anemic. ◊ Fig. A pricepe cu simțul potențiat al urechii tale susurul colosal și nehotărît al imensului curs de viață ce însuflețește vinele lucrurilor, a sta tu singur neclintit în universala lunecare a totului cătră nesfîrșit. HOGAȘ, M. N. 56. 2. (Popular) Mușchi, tendon; fibră musculară. Să fi văzut îndoiala rotundă a trupului și dîrdîitul vinelor sprintene. DELAVRANCEA, S. 55. Strînse zmeul pe Greuceanu o dată; dar acesta, băgînd de seamă ce are de gînd zmeul, se umflă și se încordă în vine, și nu păți nimic. ISPIRESCU, L. 223. Ea auzise cum îl ursise și de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele, și d-aia era el olog. id. ib. 313. ◊ Vînă de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului (v. rîncă, gîrbaci); p. ext. lovitură dată cu o astfel de cravașă. Intră între noi, ridică vîna de bou, să ne înfricoșeze. STANCU, D. 269. L-a domolit degrabă cu vreo două-trei vine de bou pe spinare. CARAGIALE, O. III 76. ◊ Loc. adj. Tare de vînă sau vîrtos la vînă = puternic, viguros. Știind... că lupul e mai vîrtos la vînă decît dînsul. ODOBESCU, S. III 244. Oameni tari de vînă și oțetiți în foc. ALECSANDRI, P. III 210. Feciori buni de mînă, Căliți, tari de vînă. id. P. P. 63. Slab de vînă = neputincios, slăbănog. [Corciturile de vite] sînt slabe de vînă, că se culcă pe ogoare cînd dau de greu. I. IONESCU, D. 356. ◊ Expr. A fi numai vînă = a fi iute, îndemînatic, sprinten. Muntean e numa’ vînă și cu dragoste de oameni. DAVIDOGLU, M. 72. 3. Partea piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă. Flăcăii cu ițari strînși pe vînă, cu bondițe înflorite pe trup, cu cămăși cu pui. SADOVEANU, O. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a ședea») Pe vine = ghemuit, cu genunchii mult îndoiți și sprijinind greutatea corpului pe gambe. Gata să cadă pe vine de spaimă, bîigui. DUMITRIU, B. P. 54. O droaie de copii stau jos pe vine, împrejurul unei străchini mari, din care-nfulică. VLAHUȚĂ, O. A. 387. Pe (sau în) vine = (despre cioareci, nădragi etc.) lăsați, căzuți în ios de talie, spre genunchi; (despre persoane) cu cioarecii etc. lăsați sau căzuți. Slabi numai oase... nu se țin nădragii pe ei, le cad în vine. STANCU, D. 43. Dar și soțul de lîngă mine Fuge cu cioarecii în vine. SEVASTOS, N. 208. Brăcinar că-și desprindea, Cioarecii-n vine-i cădea. TEODORESCU, P. P. 629. (Regional, în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat; cu coada intre picioare. [Dracul] își ia coada între vine și se întoarce la stăpînu-su. CREANGĂ, P. 145. Gloata rușinată a ieșit ca lupul fabulei: «C-urechile pleoștite și coada între vine». NEGRUZZI, S. I 231. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între straturile solului. V. filon. Vîna de-aur bănuită e adînc în munte ascunsă. MACEDONSKI, O. I 231. Diferitele pături ale stîncii sînt despărțite unele de altele de niște vine subțiri de sare. I. IONESCU, P. 33. ♦ Pînză subterană de apă care alimentează un izvor. Îndată dăm de o vină liniștită de apă. SADOVEANU, O. VII 338. Cînd apa într-un puț se tulbură, el se sleiește, adică se scoate tot nămolul... ca să... i se deschidă vechiul izvor sau vîna de apă. PAMFILE, I. C. 462. ◊ Fig. Din vîna populară extrage Delavrancea și unele motive de basm. VIANU, A. P. 172. Vîna apei = curentul, șuvoiul apei. 2. Fiecare dintre dungile colorate sau dintre canalele aparente care se ramifică pe suprafața unei frunze, a unui lemn, a unei pietre etc.; nervură. 3. Șuviță, coloană de lichid; șiroi, dîră. S-au dezlipit legăturile muiate de apă și uite ce vină groasă de sînge! SADOVEANU, O. I 33. ♦ Porțiune din rădăcina groasă a unui copac. Spuneți~mi acum anume: Ce pom e acel în lume, Care ramurele sale Toate le sare la vale Și vinele, rădăcina, li stau în sus cu tulpina? (Omul). GOROVEI, C. 257.

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vână (vas sangvin, tendon, gambă, pânză sau coloană de apă) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

VÂNĂ s. 1. venă. 2. vână de bou = (prin Mold.) salamastră. 3. (GEOL.) filon. (O ~ de aur.) 4. v. pânză. 5. v. dungă.

VÂNĂ s. v. cartilaj, gambă, ligament, nervură, puls, tendon, undă pulsatilă, zgârci.

vînă (víne), s. f. – 1. Vas sangvin. – 2. Filon, zăcămînt. – 2. Nervură. – 4. Tendon. – 5. Mușchi, pulpă. – 6. (Arg.) Penis. – Mr., megl. vină, istr. virę. Lat. vēna (Pușcariu 1888; REW 9185), cf. vegl. vaina, it., prov., cat., sp. vena, fr. veine, port. veia. – Der. vînar, s. n. (curea de ham sau de șa); vînare, s. f. (cordon de păr de capră, cu care se leagă ițarii pe pulpă), în Trans.; vînos, adj. (puternic, robust); venos, adj., din fr. veineux.

VÂNĂ víne f. 1) Vas sangvin prin care sângele circulă spre inimă; venă. ◊ ~ portă vâna care primește sângele din organele abdominale și-l duce în ficat. Vine cave cele două vine care aduc sângele în auriculul drept al inimii. Vine pulmonare vine ce se deschid în auriculul stâng și ale căror ramificații străbat plămânii. A avea sânge în vine a fi energic, plin de viață. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine a se speria foarte tare; a fi cuprins de frică. 2) pop. (la om și la unele animale) Țesut cărnos contractil care asigură mișcarea corpului și a organelor lui; mușchi. ◊ Tare de ~ (sau vârtos la ~) înzestrat cu o mare putere fizică; puternic; voinic. Slab de ~ lipsit de putere fizică; slăbănog. A fi numai ~ a) a fi musculos; b) a fi foarte iute. 3) mai ales la pl. pop. Parte a piciorului dintre genunchi și gleznă; gambă. ◊ A se lăsa (sau a ședea) pe vine a sta cu genunchii îndoiți fără a se sprijini de ceva. A i se muia vinele (sau picioarele) cuiva a fi cuprins de slăbiciune. Cu coada între vine cuprins de rușine. 4) Masă compactă și continuă de substanță minerală sau de roci eruptive aflată în crăpăturile scoarței terestre; filon. ~ auriferă. 5) Strat de apă care se găsește în interiorul solului; pânză subterană de apă. 6) Șuviță de lichid. 7) bot. Fiecare dintre ramificațiile vaselor purtătoare de sevă pe suprafața unei frunze. [G.-D. vinei] /<lat. vena

vână f. 1. canal mic ce readuce la inimă sângele distribuit de artere; 2. nerv de animal: vână de bou; 3. încheieturile genuchilor: a ședea pe vine; 4. dungă lungueață în lemn sau în marmoră; 5. locul unei mine unde s’află metalul sau mineralul; 6. fig. vână poetică, dispozițiune naturală pentru poezie. [Lat VENA].

víne, pl. d. vînă.

vî́nă f., pl. vine, în vest vine, vechĭ (Cor.) vene (lat. vêna, it. pv. cat. sp. vena, pg. veia). Țeavă pin care sîngele se întoarnă în inimă după ce a fost distribuit de artere. Bătaĭa vineĭ, pulsu. A apuca de vînă (vechĭ), a constata pulsu. Tendon gros (ca cel pe la pulpe): un hoț bătut cu vîna de boŭ (cu rînca). A ședea pe vine, a ședea pitulat (cu genuchiĭ îndoițĭ așa în cît trupu pare că șade pe tendoanele pulpelor). Pantalonĭ strînșĭ pe vine, pantalonĭ strînșĭ pe pulpă. Cu coada între vine, cu coada între picĭoare, rușinat orĭ descurajat. Dungă în structura lemnuluĭ saŭ a marmuriĭ. Șiroĭ de apă orĭ strat metalifer supt pămînt: a da de o vînă de apă, de aur. Fig. Izvor de inspirațiune, geniŭ: vînă poetică.

vînă s. v. CARTILAJ. GAMBĂ. LIGAMENT. NERVURĂ. PULS. TENDON. ZGÎRCI.

VÎNĂ s. 1. (ANAT.) venă, (prin Mold.) sfîrc. 2. vînă de bou = (prin Mold.) salamastră. 3. (GEOL.) filon. (O ~ de aur.) 4. (GEOL.) pînză. (O ~ de apă freatică.) 5. dungă, nervură, striație. (Marmură cu ~e.)

vấnă, vâne, s.f. – 1. (pop.) Venă, arteră. 2. (min.) Filon, zăcământ (Gh. Pop, 1971). – Lat. vena „vână; puls” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vấnă, s.f. – (min.) Filon, zăcământ (Gh. Pop 1971). – Lat. vena.

a prinde cu nădragii-n vine expr. a lua pe nepregătite, a surprinde.