viețuitoare

VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. Care viețuiește, trăiește, este în viață; viu. Dacă materia este supusă... evoluțiunii, cu atît mai mult celtda, ca ți ființele viețuitoare pe care le constituie. MARINESCU, P. A. 57. Spiritul omului viețuitor nu se conduce de clasificările noastre. GHEREA, ST. CR. II 250. Șiretenia... este proprie tuturor ființelor viețuitoare. BOLINTINEANU, O. 299. ♦ (Substantivat, mai ales f. pl.) Ființă; vietate. Felurite soiuri de viețuitoare trăiesc... pe puntea șlepului de fier. BART, E. 330. Privazul îngust al ușii se umplu cu un fel de dihanie, căreia cu greu i-ai fi putut hotărî un loc pe scara lungă a viețuitoarelor. HOGAȘ, M. N. 82. Fiecare viețuitor răspunde într-un fel ori într-altul la dureri, la lovituri. GHEREA, ST. CR. III 30.

viețuitoáre s. f., g.-d. art. viețuitoárei; pl. viețuitoáre

VIEȚUITOÁRE s. v. animal.

VIEȚUITOÁRE ~ori f. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate. [Si. vie-țu-i-] /a viețui + suf. ~tor^[1]

vĭețuitór, -oáre adj. Care vĭețuĭește. S. f. Ființă, animal: vĭețuitoarele lumiĭ.

VIEȚUITOARE s. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvîntător, vietate, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)