tău

TĂU¹, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TĂU¹, tắuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.

!tău¹/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

tău² (al ~) pr. m. (prietenul meu e medic, al tău e profesor), pl. ai tăi, g.-d. álor tăi; f. a ta, pl. ále tále, g.-d. álor tále

tău³ (reg.) s. n., art. tắul; pl. tắuri

-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

tău s. n., art. tăul; pl. tăuri

TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.

TĂU¹ ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó

tău n. Mold. Tr. baltă: pe dâns’a aruncat într’un tău adânc și lat POP.; draci din tău, demoni cari trăesc în ape: vârcolacii, dracii din tău AL. [Ung. TÓ, lac].

1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.

tău s. v. ABIS. ADÎNC. BALTĂ. BĂLTOACĂ. FRÎNGHIE. FUNIE. IEZER. LAC. MÎL. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI. PRĂPASTIE. SMÎRC.

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac”.