săpăligă

SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultură; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLÍGĂ, săpăligi și săpălige, s. f. Sapă mică, lunguiață, avînd doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în horticultură. Am scormonit cu săpăligile după rădăcini. STANCU, D. 99. Cînd a crescut (macul)... se începe prășitul prin mici săpălige. La TDRG.

săpălígă s. f., g.-d. art. săpălígii; pl. săpălígi

SĂPĂLÍGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, săpălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)

SĂPĂLÍGĂ ~gi f. Sapă mică, lunguiață (având în partea opusă a tăișului doi sau trei colți); sapă de plivit; sapă de grădină.[G.-D. sapăligii] /sapă + suf. ~ăligă

săpăligă f. sapă lunguiață: cu săpăliga de aur săpatu-te-am ISP.

săpălígă, săpălúgă și săpălúcă f., pl. ĭ (d. sapă cu sufixu -ligă ca’n mămă-ligă, țăp-ligă, vroti-lică). Sapă mică cu botu ca o lopățică și cu doĭ colțĭ lungĭ în partea opusă. – Și calistire și chircă. V. hîrleț.

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, sapălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)