sublimare

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima.

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima.

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Acțiunea de a sublima și rezultatul ei.

sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri

sublimáre s. f. (sil. bli-), g.-d. art. sublimării; pl. sublimări

SUBLIMÁRE s. 1. (CHIM.) (înv.) sublimație. (~ unei substanțe.) 2. (în psihanaliză) (rar) sublimație. (~ unor instincte.)

SUBLIMÁRE s.f. Acțiunea de a sublima și rezultatul ei. ♦ Deplasare a energiei izvorâte din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. [< sublima].

*sublimațiúne f. (lat. sublimátio -ónis). Acțiunea de a sublima: sublimațiunea mercuruluĭ. – Și -áție și -áre.

SUBLIMARE s. 1. (CHIM.) (înv.) sublimație. (~ unei substanțe.) 2. (în psihanaliză) (rar) sublimație. (~ unor instincte.)