structura

STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.

STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.

STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. (Cu privire la ramuri ale producției, la instituții etc.) A da o structură, a organiza. Academia Republicii Populare Romîne, pentru ca să nu fie stingherită în activitatea ei și să poată de la început să-și îndeplinească atribuțiunile ce i s-au pus în sarcină, a fost structurată conform cu cerințele timpului și necesitățile țării și poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 7/2.

structurá (a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză

structurá vb., ind. prez. 1 sg. structuréz, 3 sg. și pl. structureáză

STRUCTURÁ vb. 1. v. organiza. 2. v. configura.

STRUCTURÁ vb. I. tr. A da o (nouă) structură, a organiza. [< fr. structurer].

STRUCTURÁ vb. tr. a da o structură, a organiza. (< fr. structurer)

A STRUCTURÁ ~éz tranz. A face să aibă o structură. /<fr. structurer

STRUCTURA vb. 1. a ordona, a organiza, a sistematiza. (A ~ întregul material în vederea...) 2. a se configura, a se contura, a se profila. (Se ~ într-un anumit fel.)

structura rocilor, (engl.= rock structures), totalitatea caracterelor unei roci prin care se exprimă gradul de cristalizare (→ holocristalin, → hipocristalin), dimensiunile absolute (→ afanitic, faneritic) și relative ale cristalelor (→ echicristalin, → inechicristalin, → porfiric) sau formele acestora (s. → alotriomorfă, s. → hipidiomorfă, s. → panidiomorfă); în dom. sedimentar s.r. exprimă, de cele mai mute ori, relațiile dintre constituenți, vizibile în cadrul unui strat (→ laminația) sau la supr. acestuia (→ ondulații, mecanoglife). V. și textură.