spinare

SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

SPINÁRE, spinări, s. f. 1. Parte a corpului oamenilor (sau al animalelor) de-a lungul coloanei vertebrale (de la umeri pînă la șale); spate. Peste spinările umede și aburinde ale cailor se vedea lacul alb de ceață cu margini nedeslușite. DUMITRIU, N. 146. Mihu, cu spinarea aplecată, își frămînta obrajii zbîrciți. SADOVEANU, O. VII 160. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă, lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R. DR. 59. Închise cartea, suflă în lumînare și-și vîrî capul în învălitoare. Spinarea-i era înghețată. VLAHUȚĂ, O. A. I 100. ◊ Fig. Flăcările... țîșneau din turla pătrată și din spinarea de jeratic a bisericii. CAMIL PETRESCU, O. II 228. Știa scrie cît îi trebuia pentru a-și zugrăvi iscălitura cu niște litere ca talpa gîștii, aruncate unele în spinarea altora. GANE, N. II 4. ◊ Șira spinării = coloana vertebrală. Pe șira spinării prezidentului curgeau încet stropi grași de sudoare. VORNIC, P. 166. Se îndreptă de șira spinării într-o mișcare de ultim efort. SAHIA, N. 102. Crucea spinării v. cruce (I 6). Măduva spinării v. măduvă. ◊ Loc. adv. (Arătînd felul de a purta poverile) În (sau pe) spinare, de-a spinare (sau spinarea) sau cu spinarea = în spate. Aduc cu spinarea mere, nuci, smintină și lapte. BOGZA, Ț. 27. Nu putu scoate un cuvînt și o porni, obosit deodată, către casă, cu coșurile goale în spinare. ARGHEZI, P. T. 119. Lucindu-i oțelele pe spinare, ieși poftindu-le bună seara. AGÎRBICEANU, S. P. 24. Moșneagul ziua întreagă alerga în port cu coșul de-a spinare, vînzînd covrigi. DUNĂREANU, N. 16. Ei îl legară cot la cot, apoi îl așezară de-a spinarea pe șeaua calului. GANE, N. II 67. Mama v-aduce vouă... Drob de sare În spinare. CREANGĂ, P. 20. (Fig.) Să tot zbor neobosit, Pe spinarea vîntului, În giurul pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Expr. A-l mînca (pe cineva) spinarea v. mînca (3). A-și lua picioarele la spinare v. lua (I 1). A cădea în spinarea cuiva = a cădea în sarcina sau în grija cuiva, a-i reveni cuiva. Noroc că toată grija căruțelor și a mărfii cădea acum în spinarea slugilor și a calfelor care mînau, că de jupîni era slabă nădejde. GALACTION, O. I 266. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a da vina pe altcineva (de obicei nevinovat). Dascălul o mîlcise de tot, iară femeia îndrugă și ea cîteva vorbe, aruncînd toată vina în spinarea dascălului. ISPIRESCU, L. 277. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. ♦ (Rar) Cantitate din ceva, cît poate fi cărat o dată în spate. Își pusese-n gînd să pregătească un doctorat greu, pentru care în adevăr îi trebuia o spinare de cărți. MIRONESCU, S. A. 131. 2. Partea unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. A cusut două petice mari pe cămașa tatei. Mai are de cusut cîteva. Îi trebuie un petic mare s-o cîrpească în spinare, acolo unde bate mai aprins soarele. STANCU, D. 106. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stînci, culme prelungită; creastă, coamă. Tabăra, așezată pe spinarea unui deal, își întindea pînă în marginea satului de pe coastă corturile și carele de război. SADOVEANU, O. VII 24. La miazănoapte munții Călimanului își rotunjesc spinările goale, fumurii, pe bolta albastră a cerului. VLAHUȚĂ, O. A. II 157. ♦ Creasta unui val de apă. Luntrea se suia pe suișuri de apă, plutea pe spinări de valuri, se povîrnea și cădea în găvane adînci, înconjurate de jur împrejur de valuri. SANDU-ALDEA, U. P. 198.

spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spináre s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

SPINÁRE s. v. cont, greabăn, muchie, seamă, socoteală.

SPINÁRE s. 1. v. spate. 2. v. creastă. 3. (GEOGR.) spinări de berbec (pl.) v. roches moutonnees. 4. creastă. (~ unui val.) 5. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

spináre (-ắri), s. f. – 1. Spate. – 2. Dos, șale. – Mr. schinare. Lat. spῑnalis (Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1619; REW 8151).

SPINÁRE ~ări f. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spate. Măduva ~ării. Șira ~ării. ◊ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creștet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis

spinare f. 1. coloana vertebrală; 2. spatele dela gât până la șale: îi sare în spinare. [Lat. (PARS) SPINALIS].

spinare f., pl. ărĭ (lat. spinalis, spinal. Cp. cu brățare). Șiru vertebrelor, coloana vertebrală: hamalu cară saciĭ cu spinarea saŭ în spinare. Partea superioară (a unuĭ munte, unuĭ deal, unuĭ acoperiș). Dosu uneĭ cărți, partea cusută: o carte scorțită în hîrtie, ĭar spinarea în pele. De-a (saŭ în) spinare, pe spinare, în spate, în cîrcă: a purta un copil de-a (saŭ în) spinare. A sări cuĭva în spinare, a te răpezi în spinarea luĭ (în glumă saŭ p. a-l ataca). A te mînca spinarea (iron.), a dori o scărpinătură, a te purta așa în cît să te expuĭ a mînca bătaĭe.

greabănul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

osul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

SPINARE s. 1. spate, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cîrcă. (A luat ceva în ~.) 2. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) 3. creastă. (~ unui val.) 4. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

spinare s. v. CONT. GREABĂN. MUCHIE. SEAMĂ. SOCOTEALĂ.

a arunca în spinarea cuiva expr. a face pe cineva răspunzător de o vină

a cădea în spinarea cuiva expr. a cădea in grija / în sarcina cuiva.

a face (cuiva) spinarea burduf expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a i se lipi coastele de spinare expr. (pop.) a fi foarte slab.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

a trăi pe spinarea cuiva expr. a trăi ca un parazit / din munca altora.

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-și lua călcâiele / picioarele la spinare expr. (pop.) a fugi

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?