sori

SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

SORÍ, soresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se încălzi la soare. 2. Tranz. A expune ceva la soare (pentru a face să se coacă sau să se usuce). – Din soare.

SORÍ, soresc, vb. IV. Refl. A se încălzi la soare. Copii în durligi se soreau pe prispe. SADOVEANU, O. III 370. Moș Mihai stă pe prispa casei, sorindu-se ca o șopîrlă. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Gîze roșii care se soreau cu nespusă lene. EMINESCU, N. 94. ◊ Tranz. Butucii din spatele nucului își soreau strugurii brumați și grei, pîrguiți de timpuriu. C. PETRESCU, S. 178. Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme pe cîmpie risipiți. EMINESCU, O. I 45.

sorí (a ~) vb., ind. prez. 3 soréște, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 să soreáscă

sorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorésc, imperf. 3 sg. soreá; conj. prez. 3 sg. și pl. soreáscă

SORÍ vb. a se însori. (Se ~ pe terasă.)

A SORÍ ~ésc 1. tranz. (obiecte) A expune acțiunii razelor solare. ~ albiturile. 2. intranz. (despre Soare) A lumina tare; a străluci. /Din soare

A SE SORÍ mă ~ésc intranz. A se încălzi la soare. /Din soare

sorì v. 1. a lumina (vorbind de soare): scut ce ca soarele soria POP.; 2. a fi ars de soare: tu te duci să te umbrești și mai tare te sorești POP.

sorésc v. tr. (d. soare). Expun la soare: a sori hainele, așternuturile; baba se sorea la ultimele raze ale unuĭ soare de toamnă.

SORI vb. a se însori. (Se ~ pe terasă.)