sonat

SONÁT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].

SONÁT, -Ă adj., s. m. f. (fam.) (om) trăsnit, zăpăcit. (< it. sonato)

sonat adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

sonát, -ă adj. (lb. vorbită) Zăpăcit, trăsnit ◊ „Fata asta este cam sonată.” (din it. sonato; cf. fr. sonné; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DN3)

sonat, -ă, sonați, -te s. m., s. f., adj. nebun, smintit