secărea

SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

SECĂREÁ s. f. (Bot.) Chimen, secărică. (Cu pronunțare regională) Fierbe holercă cu zahăr și cu săcărea pisată mărunțel. MARIAN, NA. 54. Săcăreaua sau săcărica... e bună de pus în rachiu. ȘEZ. XV 117.

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secăreá s. f., pl. secăréle

SECĂREÁ s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.

SECĂREÁ s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.

secărea f. Bot. obsigă. [V. secară].

secăreá f., pl. ele (dim. d. secară). Ovsigă. Chimenn (carum carvi).

secărea s. v. CHIMEN. CHIMION. MOLURĂ. OBSIGĂ. SECARĂ.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vîntului.